News

Dosarul în care frații Tate sunt acuzați de trafic de persoane și viol, retrimis la DIICOT: ”O victorie monumentală”

Frații Tate au obținut o victorie importantă în instanță: dosarul pentru trafic de persoane, viol și formarea unui grup infracțional al acestora revine la DIICOT.
19.11.2024 | 15:51
Dosarul in care fratii Tate sunt acuzati de trafic de persoane si viol retrimis la DIICOT O victorie monumentala
Victorie în instanță pentru frații Tate: dosarul pentru trafic de persoane, viol și formarea unui grup infracțional revine la DIICOT. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

În cursul zilei de marți, 19 noiembrie 2024, Curtea de Apel București (CAB) a decis să retrimită la DIICOT dosarul în care frații Tate sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol.

Victorie în instanță pentru frații Tate: dosarul pentru trafic de persoane, viol și formarea unui grup infracțional revine la DIICOT

Magistrații din Capitală au decis să admită contestațiile formulate de frații Tate, dar şi de Georgiana-Manuela Naghel şi Alexandra-Luana Radu împotriva deciziei Tribunalului București din luna aprilie a acestui an.

ADVERTISEMENT

În acest dosar, fraților Tate li se aduceau acuzații de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată.

În decizia de marți, a CAB hotărât excluderea mai multor probe şi declaraţii din dosar. De notat că decizia magistraților este definitivă. ”Admite excepţia invocată din oficiu de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Admite, în parte, cererile şi excepţiile formulate de contestatorii inculpaţi Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana-Manuela şi Radu Alexandra-Luana.

ADVERTISEMENT

Constată neregularitatea rechizitoriului rechizitoriul nr. 1305/D/P/2022 din data de 15.06.2023 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie – DIICOT – Structura Centrală prin care contestatorii-inculpaţi Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana-Manuela şi Radu Alexandra-Luana au fost trimişi în judecată„, se arată în minuta instanţei.

ADVERTISEMENT

Avocații fraților Tate au avut o primă reacție după decizia magistraților din București. Aceștia consideră că se face dreptate și este un pas către ”exonerarea acestora”.

Aceasta este o victorie monumentală pentru clienţii noştri, care şi-au menţinut nevinovăţia de la început. Decizia instanţei de a exclude probele cheie şi de a solicita rectificarea rechizitoriului demonstrează lipsa unor acuzaţii fundamentate împotriva lor. Se face dreptate, iar acesta este un pas esenţial către exonerarea lor„, a declarat Eugen Vidineac, avocat principal, citat de Observator News.

ADVERTISEMENT

Prima reacție a lui Andrew Tate

Într-un clip video postat pe rețeaua X (fostul Twitter), Andrew Tate a spus că fiecare lucru din dosar era o minciună și că ”victimele au mințit”. ”Tot ce spuneau inamicii erau minciuni. Procuratura știa că sunt minciuni.

Știam că sunt minciuni. Eram meniți să murim înainte să ajungem aici. Au încercat să ne distrugă. Au vrut să fim distruși, au vrut să ne fie frică, dar am ripostat. Au avut o strategie de a ne distruge cu minciuni înainte ca un judecător să dezvăluie adevărul”, a scris acesta.

Reamintim că, în august 2024, procurorii au declarat că au demarat o a doua anchetă penală împotriva fraților Tate și a altor patru suspecți. Acuzațiile în acest dosar sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, relații sexuale cu un minor și spălare de bani.