Două adolescente au căzut de la etajul 2 la aceeași oră, în județe diferite. Evenimente ciudate petrecute, marți, la Zalău și Iași, acolo unde o elevă de 11 ani și alta de 14 au ajuns la spital, după ce s-au prăbușit de la etaj.
Ambele incidente au fost raportate la aceeași oră, potrivit Digi 24. Mai exact, o fată de 11 ani, elevă în clasa a 5-a la Colegiul „Emil Racoviță” din Iași a căzut de la etajul doi al școlii la care învăța. Din primele cercetări, se pare că minora a încercat să se sinucidă.
Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 15:20 cu privire la tragedie. În zona respectivă au ajuns oamenii legii, dar și un echipaj medical. Fata a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital, fiind conștientă.
Inspectoratul de Poliție Județean Iași precizează că în acest caz sunt desfășurate cercetări. De altfel, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi spune că eleva ar fi încercat să își pună capăt zilelor.
„Cauzele nu le cunoaştem. Ce poate să facă şcoala este să susţină copilul prin consiliere, cu toate mijloacele de care dispune şcoala, dar şi familia sa, în această perioadă”, a transmis Antonina Bliorţ, purtător de cuvânt al ISJ Iaşi.
La aceeași oră, o adolescentă de 15 ani a căzut de la etajul doi al Centrului în Regim de Urgență din Zalău, județul Sălaj. Fata era însărcinată. Se pare că este vorba de o coincidență privind similitudinea acțiunilor.
În cazul din Zalău, totul s-ar fi produs dintr-un accident teribil. Fata de 15 ani ar fi încercat să fugă din centru pentru a se întâlni cu iubitul ei, nefiind prima dată când face acest lucru. Ea a încercat să iasă pe fereastră, iar atunci a căzut, potrivit magazinsalajean.ro.
Din fericire, starea ei nu este gravă, căzătura fiind atenuată de copacii aflați în fața clădirii. Adolescenta este însărcinată în opt săptămâni și se pare că nici sarcina nu a fost afectată în urma incidentului grav.
Și în acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cum s-a produs totul. Aceste evenimente vin la câteva zile după ce alte două fete de 15 ani s-au aruncat de pe un turn, în Hunedoara, alegând să moară împreună.