News

Două avioane s-au prăbuşit în California în aceeași zi! Salvatorii au rămas surprinși de norocul pasagerilor

22.08.2019 | 15:22
Accidente aviatice în California

Două minuni s-au petrecut în aceeași zi în Statele Unite ale Americii, unde victimele a două accidente aviatice au scăpat fără nicio zgârietură! Salvatorii sosiți la fața locului s-au închinat atunci când au găsit pasagerii celor două avioane teferi și nevătămați.

Două accidente aviatice într-o zi, în California

Mai mult, ambele accidente au avut loc în California. 10 americani au scăpat cu viață după ce avionul cu care urmau să ajungă pe un aeroport din California a ratat aterizarea, a ieșit de pe pistă și a luat foc. Și tot în California, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Ocean. Două persoane au reușit să se salveze înainte ca aparatul de zbor să se scufunde.

Avionul de mici dimensiuni care avea 10 persoane la bord s-a prăbușit în apropiere de aeroportul Oroville, un orășel situat în apropiere de Sacramento. Cei opt pasageri și doi piloți au reușit să iasă din aparatul de zbor imediat după impactul cu solul, astfel încât niciunul dintre ei nu a fost rănit.

Accidente aviatice în California
Accidente aviatice în California

Nimeni nu a fost rănit în urma celor două accidente aviatice

Localnicii au văzut fumul imens și au mers să vadă ce s-a întâmplat, apoi au chemat salvatorii. În momentul în care pompierii au ajuns la locul prăbușirii, avionul a fost înghițit complet de flăcări, imediat după ce toți pasagerii au ieșit cu bine din aparatul de zbor. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a afla în ce condiții s-a produs accidentul aviatic.

Și tot în California, un alt avion de mici dimensiuni s-a prăbit în ocean cu doi pasageri la bord. Nu se cunosc datele exacte care au dus la prăbușirea avionului particular, dar ambii pasageri au reușit să iasă înainte ca aeronava să se scufunde în adâncuri.