Sport

Scandal „monstru” la JO 2020! Două campioane olimpice i-au adus un omagiu „celui mai mare criminal din istorie”

Un scandal „monstru” s-a iscat la Jocurile Olimpice, după ce două cicliste din China au urcat pe podium purtând insigne cu dictatorul Mao Zedong.
03.08.2021 | 18:15
Scandal monstru la JO 2020 Doua campioane olimpice iau adus un omagiu celui mai mare criminal din istorie
ADVERTISEMENT

Protagonistele acestui eveniment sunt două cicliste din China, Zhong Tianshi şi Bao Shanju. Cele două sportive au câștigat aurul, în proba pe echipe, însă, la festivitatea de premiere, acestea au urcat pe podium purtând la piept insigne pe care se afla chipul dictatorului Mao Zedong.

Potrivit Reuters, Comitetul Olimpic Internațional (CIO) a cerut explicații delegației chineze pentru situația creată.

ADVERTISEMENT

Două campioane olimpice i-au adus un omagiu „celui mai mare criminal din istorie” la JO 2020

Mark Adams, purtătorul de cuvânt al CIO, susține că a fost luată legătura cu Comitetul Olimpic din China, urmând să prezinte un raport cu privire la această situație.

„Am contactat Comitetul Olimpic din China și le-am cerut să prezinte un raport cu privire la această situație. Nu vom trece cu vederea cele întâmplate, vrem să rezolvăm acest episod”, a declarat purtătorul de cuvânt al CIO, Mark Adams, conform sursei citate.

ADVERTISEMENT

Potrivit articolului 50 din Charta Olimpică, în timpul festivităților de premiere, sunt interzise mesajele politice.

Mao Zedong a fost primul președinte al Republicii Populare Chineze și liderul partidului comunist. Dictatura acestuia a apus în 1976, când a murit, la vârsta de 82 de ani.

ADVERTISEMENT

Mao Zedong era numit „cel mai mare criminal din istorie”. Acesta a fost acuzat că a dus la moartea a peste 30 de milioane de oameni, prin înfometare, în perioada 1959-1961.

Fostul dictator a înființat peste 1000 de lagăre de muncă, unde oamenii lucrau câte 14 ore pe zi.

ADVERTISEMENT

Care este situația sportivei din Belarus, după ce ar fi fost amenințată cu o repatriere forțată

Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a anunțat că sportiva Krisţina Ţimanouskaia, din Belarus, este în siguranță, după ce ar fi fost amenințată cu o repatriere forțată.

Potrivit AFP, atleta, în vârstă de 24 de ani, a declarat faptul că a fost amenințată cu o repatriere forțată, pentru că a criticat federația națională.

„Reprezentanţi ai CIO şi ai Tokyo-2020 au vorbit, duminică seară, cu sportiva din Belarus Krisţina Ţimanouskaia.

Ea ne-a asigurat că se simte în siguranţă. A petrecut noaptea într-un hotel de la aeroportul «Tokyo Haneda»”, a declarat, luni, Mark Adams.

ADVERTISEMENT