News

Două femei din București infectate cu coronavirus au plecat cu taxiul de la spital

21.04.2020 | 16:59
Doua femei din Bucuresti infectate cu coronavirus au plecat cu taxiul de la spital
ADVERTISEMENT

Două femei din Capitală infectate cu coronavirus au plecat cu taxiul de la Spitalul Colentina. Gestul lor este unul extrem de grav, iar procurorii au făcut demersurile legale pentru pedepsirea situației.

Două femei din București infectate cu coronavirus au plecat cu taxiul de la spital

Continuă comportamente iresponsabile ale cetățenilor români în timpul pandemiei de coronavirus. Două femei din București sunt anchetate pentru zădărnicirea combaterii bolilor în perioada Stării de urgență.

ADVERTISEMENT

Acuzația vine după ce acestea au plecat cu taxiul de la Spitalul Colentina, deși erau confirmate cu COVID-19.

Sănătatea taximetristului, în mare pericol

Gestul celor două femei l-ar putea costa destul de scump pe taximetristul care le-a ridicat de la Spitalul Colentina. Conform Parchetului, cele două femei ar fi stat mai mult de un sfert de oră în spațiu închis cu șoferul taximetrului din Capitală.

ADVERTISEMENT

”Prin ordonanţa din data de 18.04.2020, într-un dosar penal aflat în lucru în cadrul acestei unităţi de parchet, s-a dispus începerea urmăriri penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 17.04.2020, ora 22,10, două persoane de sex feminin au fost depistate într-un autoturism ce realiza activitate de transport în regim de taxi în municipiul Bucureşti, Şoseaua Ştefan cel Mare, Sector 2.

ADVERTISEMENT

În condiţiile în care cele două persoane au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 şi au refuzat internarea la Spitalul Colentina din municipiul Bucureşti, şoferul autoturismului petrecând mai mult de 15 minute în spaţiu închis cu acestea”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Peste 400 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor

În informarea de marți, 21 aprilie, se anunță că, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 452 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

ADVERTISEMENT

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.271 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12.748.883 de lei.

ADVERTISEMENT