FCSB are nevoie de un succes în partida cu Metaloglobus pentru a mai spera la o calificare în play-off, iar startul de meci a fost unul spectaculos. Gruparea „roș-albastră” a punctat prin Daniel Bîrligea, dar „lanterna roșie” a egalat situația pe tabelă, marcator fiind fostul jucător de la CSA Steaua, Dragoș Huiban.
FCSB a reușit să puncteze în minutul 6 al disputei cu Metaloglobus, prin Daniel Bîrligea. După o centrare a lui Pantea din partea dreaptă, internaționalul român a preluat pe piept și l-a învins pe Gavrilaș cu un șut din careu. Avantajul campioanei avea să reziste însă doar un minut.
Gruparea pregătită de Mihai Teja a oferit instant replica și a egalat situația pe tabelă. Sava a trimis o centrare din stânga, iar Dragoș Huiban, fotbalist care a petrecut un sezon la CSA Steaua (2021-2022) înainte de a semna cu Metaloglobus, i-a luat fața lui Joao Paulo și a înscris cu o lovitură de cap. Campioana avea să revină în avantaj în minutul 26, după golul înscris de Darius Olaru. Reușitele pot fi urmărite AICI.
„Veteranul” de 36 de ani este golgheterul celor de la Metaloglobus în acest sezon, cu 6 reușite în toate competițiile, iar golul înscris în duelul FCSB – Metaloglobus nu este primul împotriva campioanei. Dragoș Huiban a punctat și în meciul tur, când nou-promovata a produs poate cea mai mare surpriză a sezonului și s-a impus cu 2-1.
A fost prima victorie a lui Metaloglobus de la promovarea în Superliga, iar gruparea din capitală a reușit să mai obțină apoi doar o victorie, 2-1 cu Farul în etapa 19. Există posibilitatea ca Metaloglobus și FCSB să se reîntâlnească în play-out, în cazul în care campioana va rata calificarea în play-off.