Concret, Grecia va impune o taxă de 20 de euro pasagerilor de pe vasele de croazieră care vor să facă escală în insulele Mykonos și Santorini. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis. Insula Santorini este o atracție cheie pentru turiști, însă autoritățile vor să restricționeze accesul în zonă.
”Grecia nu are o problemă structurală cu turismul excesiv. Ea are o problemă în anumite destinaţii, în anumite săptămâni sau în anumite luni ale anului”, a declarat premierul Kyriakos Mitsotakis, oarecum deranjat de situație.
”Industria croazierelor a pus presiune pe Mykonos şi Santorini, aşa că tariful va fi de 20 de euro”, a anunțat politicianul, conform Știrile PRO TV. Acest tarif ar fi menit să descurajeze turiștii care s-ar gândi de două ori înainte de a deranja liniștea insulei.
Statistic, în 2023 aproximativ 800 de nave de croazieră au transportat 1,3 milioane de turiști pe insula Santorini, în condițiile în care aici locuiesc doar 15.500 de locuitori, nemulțumiți de atâta atenție. De altfel, acesta este trendul în multe zone din Grecia, sătule de turiști.
Mai mult, din totalul de 32,7 milioane de oameni care au vizitat Grecia anul trecut, 3,4 milioane au ajuns pe insula Santorini.De altfel, nu există turist care să nu știe cum arată insula Santorini măcar din poze, drept dovadă Grecia se identifică deja cu această destinație turistică.
Grecii vor să intervină și asupra numărului de nave care pot să ajungă simultan la o destinație, pentru că ar fi necesar să ”se pună o frână” pe insulele unde ”sunt testate limitele infrastructurilor”. E neclar dacă aceste măsuri se vor implementa de acum sau de anul viitor.
Într-un interviu acordat recent AFP, ministrul turismului din Grecia, Olga Kefalogianni, anunța că vor fi stabilite ”cote” în acest sens, iar autoritățile locale au stabilit deja o limită de 8.000 de pasageri de croazieră pe zi în Santorini, începând cu anul viitor. Totul pentru a nu sufoca insula.
”Este imposibil pentru o insulă precum Santorini să aibă cinci nave de croazieră care sosesc în acelaşi timp”, a declarat ministrul turismului. Grecia rămâne una dintre cele mai vizitate țări din lume, cu toate că este tot mai des lovită de valuri de caniculă și incendii de vegetație mortale.
Cel mai probabil anul 2024 va bate noi recorduri pentru cifrele din turism. Paradoxal, țări ca și Grecia sau Spania trăiesc din turism, însă oamenii s-au săturat tocmai acești turiști și au ajuns la concluzia că ar prefera liniștea decât banii.