Potrivit unor oficiali americani, citați de Reuters, la fața locului au ajuns crucișătoarele Chancellorsville şi Antietam, operațiunea fiind în desfășurare.
În ultimii ani, nave de război americane, britanice sau canadiene au traversat strâmtoarea de mai multe ori, însă de fiecare dată a fost provocată furia Beijingului, care consideră aceste fapte drept o provocare.
China a lansat, la rândul său, un exercițiu militar imediat după sosirea lui Nancy Pelosi în Taipei, însă lucrurile nu au escaladat. Chinezii au înconjurat insula, au simulat atacarea ei, însă totul s-a terminat într-o atmosferă de tensiune și amenințări, fără ca cineva să treacă la fapte.
Crucișătoarele americane vor petrece aproximativ 12 ore în strâmtoare și sunt monitorizate atent de armata chineză.
Vizita lui Nancy Pelosi din Taiwan a creat o stare de profundă tensiune în zonă, chinezii fiind revoltați că americanii susțin fățiș independența Taiwan. Văzând că simplele avertismente verbale nu sunt îndeajuns, chinezii au lansat un exercițiu militar amplu menit să sperie ”dușmanul”.
Cuvântul ”război” a fost pe buzele tuturor în zona asiatică în ultima vreme, însă experții militari au încercat să afle cine ar câștiga, totuși, un război între China și SUA. În scenariu a fost luat în seamă un război convențional, fără folosirea armelor nucleare.
Pe scurt, SUA ar ieși învingătoare, însă și-ar pierde mare parte din flota maritimă și aeriană. Acest lucru ar trimite SUA cu zeci de ani în urmă și ar risca să-și piardă influența și importanța la nivel mondial, au concluzionat specialiștii.
În realitate, nimeni nu își dorește un război China – SUA, pentru că un învingător clar nu ar putea să existe și cel mai mare pierzător ar fi întreaga omenire.
Spre deosebire de Rusia, care este un jucător minor pe scena geopolitică a lumii, atât din punct de vedere militar, și mai ales economic, China e un gigant care nu poate fi îngenuncheat fără a trage după el întreaga lume.