Antena 1 pregătește multe surprize pentru fani. În curând, telespectatorii se vor putea bucura de un serial nou, produs de Ruxandra Ion. Distribuția a fost aleasă pe sprânceană și este alcătuită atât din nume deja consacrate, cât și din actori aflați la început de drum.
Toamna se numără bobocii sau, în cazul Antenei 1, producțiile de succes. Postul TV deja a scos așii din mânecă și a anunțat proiectele pe care se bazează în această toamnă. Dincolo de emisiunile deja celebre, Antena 1 a pregătit și un nou serial.
Serialul se numește ”Iubire cu parfum de lavandă”, se filmează într-un sat de lângă București și este un proiect original semnat de Ruxandra Ion. Până acum, aceasta are la activ numai producții de succes și, cel mai probabil și noul serial se va bucura de aprecierea publicul.
Ca de obicei, distribuția serialelor de la Antena 1 este una mixtă. În ”Iubire cu parfum de lavandă” joacă atât nume deja cunoscute, cât și actori aflați la început de drum. În ultima categorie intră și Alexia Caras și Sara Ghimpu.
Este pentru prima dată când cele două tinere actrițe care joacă într-un proiect de o asemenea anvergură. Emoțiile sunt la cote maxime, însă, atât Alexia, cât și Sara știu că trebuie să dea tot ce au mai bun pentru a ajunge la inimile celor de acasă.
În serialul ”Iubire cu parfum de lavandă”, Alexia Caras va da naștere personajului Alma. Aceasta este o adolescentă răsfățată care trece printr-o perioadă dificilă. După divorțul părinților ei, Alma va locui cu tatăl său, iar evoluția sa ca personaj se va schimba de la un episod la altul.
”Ultimele luni din viaţa mea au fost copleşitoare. Am învăţat despre bine, despre rău, despre profunzimea unei despărţiri. În limba spaniolă, cuvântul ‘alma’ înseamnă ‘suflet’. Dacă aş putea spune ceva cert despre Alma mea, ar fi faptul că sufletul ei are culoarea unei explozii de curcubeu.”, a spus Alexia Caras, potrivit paginademedia.ro.
În ceea ce o privește pe Sara Ghimpu, aceasta o va interpreta pe Maria Moraru. Este adolescentă cu o educație bună care are o relație specială cu mama ei, Anda Moraru. Însă, într-o zi, întreaga viață i se dă peste cap.
”Maria este o fată finuţă, copilaroasă, iubeşte viaţa, natura şi familia. Mereu mi-am dorit să fac parte dintr-un proiect important, cu o echipă frumoasă. Acest rol îmi permite să mă joc şi să pot experimenta liber, fără frici.”, a declarat Sara Ghimpu pentru sursa menționată.
”Iubire cu parfum de lavandă” păstrează suspansul și nu a dezvăluit întreaga listă cu nume ce fac parte din distribuție. Însă, este foarte bine cunoscut faptul că fanii vor admira atât actori cu ștate vechi, cât și talente care își vor face debutul. Momentan, Michaela Prosan și Adi Nartea sunt singurii confirmați în roluri principale.