News

Două orașe mari din România intră în carantină. Care vor fi restricțiile

11.11.2020 | 17:58
ADVERTISEMENT

Pandemia prin care trece țara noastră impune noi restricții pentru localitățile unde rata de infectare este ridicată. Astăzi, două orașe mari din România au anunțat intrarea în carantină și impunerea mai multor măsuri restrictive.

Prefectul Sibiului a confirmat necesitatea instaurării carantinei cel puțin în municipiul Sibiu, poate chiar în tot județul, și va propune acest lucru în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de joi.

ADVERTISEMENT

Și orașul Baia Mare a anunțat intrarea într-o perioadă de 14 zile de carantină, care a început astăzi la ora 17:00. Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a luat această decizie în urma unei rate de infectare de 6,47 la mia de locuitori.

Carantină pentru două orașe din România. Ce restricții se vor aplica

În Baia Mare se vor adopta măsuri restrictive ale circulației persoanelor în spații publice, vor fi interzise nunțile, botezurile sau mesele festive în spații atât închise, cât și deschise. Organizarea cununiilor, a botezurillor și a înmormântărilor este permisă în biserici, cu participarea a maxim 16 persoane.  Activitățile private pentru copii, locurile de joacă, after-school-urile sunt și ele interzise în totalitate, indiferent de locul unde sunt organizate.

ADVERTISEMENT

Restaurantele, cafenelele, inclusiv terasele, nu vor funcţiona. Sunt interzise activitățile cu publicul ale saloanelor de înfrumuseţare, coafură, frizerii, saloane de masaj, de bronzat și tatuaj, jocurile de noroc, activitățile cu publicul ale hotelurilor, cu excepţia cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional. Nu se pot organiza competiţii sportive sau spectacole şi concerte, indiferent că sunt individuale sau colective sau că se desfășoară în spaţii închise sau deschise, cu excepţia celor profesioniste organizate de federaţii.

Magazinele se vor închide la ora 21,00, excepţia aici fiind farmaciile şi benzinăriile. Hypermarket-urile, supermarket-urile și magazinele vor funcționa la maxim 30% din capaciatate, scrie Ziarul Financiar.

ADVERTISEMENT

În cazul Sibiului, rata de infectare la nivel județean este de 7,19 la mia de locuitori, iar la nivelul municipiului Sibiu, rata de infectare ajunge până la 11,18 la mia de locuitori. În aceste condiții, prefectul Mircea Crețu a anunțat că „sunt necesare aceste măsuri. Carantinarea se impune, și nu cred că doar în cazul Sibiului, ci și al Cisnădiei, Șelimbărului și tot ce înseamnă împrejurimile municipiului, unde rata de infectare este mare. Cel mai probabil în ședința de mâine (n.r. joi, 12 noiembrie), se vor face propunerile acestea care mai apoi vor trebui aprobate de CNSU, de domnul Raed Arafat. Este momentul să se ia o astfel de măsură.”, scrie Ora de Sibiu.

Una dintre măsurile adoptate va privi restricționarea deplasărilor oamenilor, după cum a precizat prefectul. „Aceasta este cu siguranță o măsură ce se va lua. Populația va ieși probabil cu o declarație sau cu legitimația de serviciu, se va putea ieși doar în anumite situații- serviciu, medic, asigurarea alimentelor de bază. Cu cât ne întâlnim mai puțin, cu atât scade riscul de contaminare. S-ar putea să fie și alte măsuri, dar acestea se vor regăsi în propunerile Comitetului Județean pentru situații de Urgență și sperăm să vedem rezultatele peste două săptămâni”, a spus Mircea Crețu, potrivit sursei anterioare.

ADVERTISEMENT