Sport

Două penalty-uri în primele 15 minute la Lituania – România! Specialistul Răzvan Marin a înscris cu o nouă execuție perfectă

După trei victorii consecutive în această ediție a Nations League, România a dat peste Lituania, în deplasare.
15.10.2024 | 22:15
Doua penaltyuri in primele 15 minute la Lituania  Romania Specialistul Razvan Marin a inscris cu o noua executie perfecta
Două penalty-uri în primele 15 minute la Lituania - România! Specialistul Răzvan Marin a înscris, foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

România a făcut deplasarea la Kaunas pentru meciul cu Lituania, din a patra etapă a grupelor din UEFA Nations League. În primele trei etape, naționala de seniori a acumulat maxim de puncte.

Lituania a deschis scorul în meciul cu România

Meciul a început rău pentru elevii lui Mircea Lucescu. În minutul 4, „centralul” Nicholas Walsh a arătat punctul cu var, pentru un henț la Andrei Rațiu la marginea careului „tricolorilor”.

ADVERTISEMENT

Pentru că faza era discutabilă, având în vedere că, pe reluări, brațul lui Rațiu părea lipit de corp, arbitrul a fost chemat să revadă faza pe ecranul de la marginea terenului, dar și-a menținut decizia.

Atacantul lituanian Kucys a fost cel care și-a asumat executarea loviturii de pedeapsă și a transformat fără emoții. În minutul 7, gazdele conduceau România cu 1-0.

ADVERTISEMENT

Răzvan Marin a restabilit egalitatea la Kaunas

În minutul 17, „centralul” partidei a dictat un nou penalty în partida Lituania – România, de data această pentru „tricolori”, după un henț în careu.

ADVERTISEMENT

Răzvan Marin a egalat cu o execuție în forță, fără nicio speranță pentru portarul Gertmonas. A fost al patrulea penalty pe care România l-a primit în ultimele patru meciuri.

România – Lituania, „dublă” cu multe decizii luate la VAR

Patru faze au fost analizate la VAR în cele două dueluri dintre România și Lituania, disputate în această ediție a UEFA Nations League.

ADVERTISEMENT

În partida tur disputată pe Stadionul Steaua, arbitrul a anulat un gol și a acordat un penalty după ce a analizat fazele.

Echipa de start pentru meciul Lituania – România

România (4-3-3): Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Sorescu – R. Marin, M. Marin, Stanciu (cpt.) – Man, Drăguș, Mihăilă.
Selecționer: Mircea Lucescu
Rezerve: Moldovan, Târnovanu – Manea, Ghiță, Alibec, Chipciu, Pușcaș, Dican, Hagi, Fl. Coman, Olaru, Mitriță

Lituania (3-5-2): Gertmonas – Lekiatas, Girdvainis, Tutyskinas – Sirvys, Silvka, Vorobjovas, Gineitis, Lasickas – Golubickas, Kucys
Rezerve: Antanavicius, Barauskas, Bertasius (P), Cernych, Dolznikov, Kalinauskas, Matulevicius, Mikelionis (P), Milasius, Paulauskas, Paulauskas, Upstas
Selecționer: Edgaras Jankauskas