Cu peste 40.000 de spectatori în tribune, campioana en-titre a României și formația antrenată de Marius Șumudică au încheiat disputa la egalitate. Deși nu au fost goluri, partida nu a fost lipsită de ocazii mari de poartă sau de momente controversate.
Rapid a rezistat eroic pe Arena Națională în disputa cu rivala FCSB, într-un meci în care Benjamin Siegrist i-a exasperat pe jucătorii campioanei României cu paradele sale. Giuleștenii au avut și ei șansele lor de a înscrie, dar N’Jie și Boupendza au irosit o dublă ocazie de a deschide scorul.
Mai mult decât atât, echipa antrenată de Elias Charalambous a cerut în două rânduri lovitură de la 11 metri. O dată la un contact între Florin Tănase și Boupendza și a doua oară la o pătrundere a lui Octavian Popescu, care a fost incomodat în careu de Manea.
Ion Crăciunescu, fostul mare arbitru român, a analizat cele două faze controversate din acest derby și a ajuns la o concluzie clară și anume că FCSB a fost privată de două lovituri de la 11 metri.
„Să vedem, în primul rând, cine dă primul în minge. E mai mult penalty, decât lovitură de colț. Apărătorul (n.r. – Boupendza) ajunge în urma lui și după ce ajunge în urma lui încearcă un atac prin alunecare, dar îl faultează.
(n.r. – Tănase) N-avea cum să cadă. Păi, el n-avea cum să cadă dacă nu-i dădea acel umăr. Este o neglijență a lui (n.r. – Boupendza). Este penalty.
Octavian Popescu, când ajunge pe linia de fund, el vrea să continue, dar este împiedicat. Este o neglijență a lui (n.r. – Manea), pentru că are piciorul în aer. Apărătorul are piciorul în aer pe direcția lui de alergare. Și împiedică alergarea.
Eu dădeam penalty! Unii ar spune că e ușoară căderea jucătorului, dar nu e așa. Pentru că, ținând un picior sus pe direcția lui de alergare, îi împiedici alergarea lui, pentru că ține piciorul chiar pe direcția lui de alergare.
Ce să forțeze? El e în alergare și bariera e acolo”, a declarat Ion Crăciunescu la Digi Sport.
Fostul mare arbitru român a analizat și faza la care Boupendza a avut un atac energic asupra lui Siyabonga Ngezana, iar Istvan a Kovacs i-a arătat cartonașul galben. Crăciunescu a subliniat că Boupendza a riscat o eliminare la acea fază din finalul jocului.
„Are noroc (n.r. – Boupendza). De ce nu e de roșu? Pentru că nu se duce direct pe picioarele adversarului. El se duce cu picioarele mai în față, deci nu se duce direct în adversar. E ok, nici eu nu dădeam roșu, deși e o tentă. Are intensitate, are răutate.
Știi cum e? Depinde și cum ai cântărit tu fazele în meci până atunci. Dacă ai lăsat jocul mai liber, atunci o cântărești și pe asta la fel. Dar dacă de la început ai fost extrem de strict, atunci aici dai eliminare. Este o fază discutabilă”, a spus Ion Crăciunescu.
Crăciunescu a sesizat și faptul că VAR nu a intervenit în niciun moment din cele trei enumerate de el.
„În mod normal, arbitrii de la VAR sunt obligați să sesizeze, pentru că de aceea sunt la VAR. Să sesizeze arbitrul în cazul în care a constatat o neregularitate, pe care arbitrul din teren nu a văzut-o, iar cele mai importante sunt eliminerea unui jucător, al doilea cartonaș sau penalty”, a încheiat Ion Crăciunescu.