După un stagiu de pregătire în condiţii excelente, la temperaturi între 12 şi 18 grade Celsius, echipele româneşti se întorc în ţară, unde campionatul se va relua în plină iarnă, la temperaturi negative.
Primele formaţii care se întorc în ţară sunt rivalele la titlu Dinamo şi Rapid. Din informaţiile FANATIK, cele două delegaţii se vor întoarce cu acelaşi avion, care va ateriza la Bucureşti la ora 15:50.
Este o practică obişnuită ca două sau chiar mai multe echipe să închirieze un avion de tip charter pentru cursa dus-întors de Antalya. Doar cele două formaţii din Capitală se întorc pe 12 ianuarie în Bucureşti.
Marea majoritate a formaţiilor româneşti care fac pregătirea în Antalya se vor întoarce pe 13 ianuarie. Pe tărâm turcesc vor mai rămâne FCSB şi Universitatea Craiova.
Campioana României se întoarce la Bucureşti pe 15 ianuarie, cu o zi înaintea meciului care deschide SuperLiga în 2026: FC Argeş – FCSB. Este pentru al doilea an consecutiv când roş-albaştrii revin în ţară cu o zi înaintea primului meci oficial. La fel s-a întâmplat şi în 2025, când FCSB s-a întors înaintea meciului cu Hermannstadt, scor 1-1.
Iniţial, Universitatea Craiova trebuia să revină în Bănie pe 12 ianuarie, dar vremea rea din ţară i-a speriat pe oficialii oltenilor, care au prelungit cantonamentul până pe 16 februarie:
„Existând riscul de a nu ne putea antrena din cauza condițiilor meteo nefavorabile anunțate la Craiova săptămâna viitoare, s-a decis prelungirea perioadei de cantonament din Antalya.
Astfel, Știința va rămâne în Turcia până vineri, 16 ianuarie, pentru a putea continua pregătirile în cele mai bune condiții”, se arată în comunicatul oltenilor.