Sâmbătă, 14 septembrie, un grav accident feroviar a fost consemnat în Egipt, acolo unde două trenuri de călători au intrat în coliziune. Au rezultat și zeci de victime în urma impactului.
Accidentul feroviar din Egipt a avut loc sâmbătă noaptea, 14 septembrie, în partea de nord a statului african. S-a produs în Zagazig, o regiune aflată la aproximativ 80 de kilometri nord de Capitala Cairo. Acesta este cel mai recent eveniment feroviar dintr-un lung șir de accidente mortale care afectează vasta rețea feroviară a Egiptului.
Din informațiile oficiale venite de la autoritățile egiptene, aflăm că trei persoane, dintre care doi copii, și-au pierdut viața în urma accidentului din urmă cu câteva ore.
Ministerul Sănătății de la Cairo a menționat, într-un comunicat, că un total de 39 de ambulanțe au ajuns rapid la locul coliziunii din orașul Zagazig. Răniții au fost transportați la Spitalul Universitar Al-Ahrar Zagazig și la Spitalul Universitar Zagazig.
În total, 49 de persoane au fost rănite în accidentul care a avut loc la Zagazig, a anunţat ulterior ministerul pe pagina sa de Facebook. Dintre aceste persoane, 44 ar putea părăsi în ”orele următoare” spitalele în care au fost internate.
Premierul țării, Mostafa Madbouly, a cerut Ministerului Solidarității Sociale să asigure despăgubiri pentru cei afectați de incident. A fost înființată o comisie specializată pentru a investiga și a afla motivele tehnice din spatele incidentului, notează EgyptToday.
Ministrul Transporturilor, Kamel El-Wazir, însoțit de oficiali feroviari, a ajuns la fața locului. Purtătorul de cuvânt al cabinetului de la Cairo, Mohamed El-Homosany, a avertizat că cei găsiți vinovați în urma investigațiilor vor fi trași la răspundere.
În Egipt, trenul este un mijloc de transport foarte utilizat de cei aproape 105 milioane de cetățeni. Pe de altă parte, vasta reţea feroviară a țării este foarte învechită.
În statul african, ciocnirile şi deraierile mortale sunt destul de numeroase. În martie 2023, doi oameni au murit și alți 16 au fost răniți în urma unui accident feroviar ce a avut loc în provincia Qalioubiya, la nord de Cairo.