“Dumitru Dragomir a avut o contribuţie mare la fotbalul de performanţă!”

Vasile Pârvan   
în Carousel hot news
13/11/2013, 11:14
“Dumitru Dragomir a avut o contribuţie mare la fotbalul de performanţă!”

Mircea Pascu, fostul preşedinte al FRF, a declarat că ar vota cu Dumitru Dragomir la şefia LPF pentru că acesta a avut o influenţă mare la dezvoltarea fotbalului din România: “Eu găsesc democratică toată această competiţie, numai că, dacă mă întrebaţi pe cine aş alege, atunci spun că optez pentru cel care a făcut ceva în mod special pentru fotbal. În ultimii 20 de ani, eu l-am simţit pe Mitică Dragomir – şi implicit liga lui – ca fiind singurul care a avut o contribuţie la fotbalul de performanţă. În ceea ce priveşte candidatura lui Mitică Dragomir, eu o găsesc absolut normală. Se pare că este un om cu mare experienţă. A activat ca jucător, ca antrenor, ca arbitru şi ca preşedinte la mai multe cluburi. În consecinţă, toată această activitate a lui îi dă dreptul să aibă prioritate la candidatură. Asta este opţiunea mea şi a multor altor oameni de fotbal, din câte am discutat cu ei”, a declarat, pentru “Ring” Mircea Pascu.

Mircea Pascu a fost numit membru de onoare al UEFA pe viaţă.

Închide ×