Dumitru Dragomir nu crede în Lupescu: “Tot Burleanu va câştiga”

Mirela Apostol   
in Fotbal intern
10/04/2018, 14:52
Dumitru Dragomir nu crede în Lupescu: “Tot Burleanu va câştiga”

Dumitru Dragomir motivează de ce Ionuţ Lupescu nu va fi noul preşedinte al FRF şi vorbeşte despre fostul şef, Mircea Sandu: “Cine are pile mai puternice, acela va câştiga. Pentru o minge şi o excursie, preşedinţii votează pe oricine. Puşcaş trebuie să câştige dacă e vorba de valoare. A fost mare fotbalist, mare conducător şi a lucrat patru ani în FRF. Ştie toate defectele. Eu zic, că în primul tur, Puşcaş va lua 60 de voturi, Burleanu 80, chiar 90. Iar Lupescu va lua restul voturilor.

Dacă nu va câştiga alegerile, Puşcaş va influenţa alegerile. Eu zic că Puşcaş îi va da voturile lui Burleanu pentru că Lupescu nu l-a băgat în seamă şi l-a persiflat. Lupescu a greşit că nu a vorbit cu Puşcaş, nu ştiu ce a vrut să facă.

“Ca Sandu nu va mai fi niciun preşedinte”

Dacă Burleanu va pierde alegerile şi se va face audit la FRF, pe Burleanu îl va sălta justiţia. De aceea e teroare în jurul lui Burleanu, e teroare în rândul celor care l-au ajutat pe Burleanu în aceşti ani. Eu zic că tot Burleanu va câştiga. Va fi o luptă între politic şi servicii. Puşcaş e corect şi are valoare, Lupescu are notorietate, iar Burleanu are relaţii. Dacă va pierde Burleanu, se va vedea ce a fost la FRF. Nu e judeţ în care să nu fie un şef la SRI de care lumea să nu ştie de frică. Trăim în vremea procurorilor, a serviciilor şi a statului paralel.

Mircea Sandu a fost cel mai bun preşedinte! El a plecat după ce a fost ameninţat de Vasile Dâncu, căruia i-a dat prea puţini bani la proiectul pentru EURO 2020. Dacă nu pleca, primea 7 ani de închisoare. Cine avea curaj să spună că a fost ameninţat? Sandu l-a făcut preşedinte la UEFA pe Michel Platini. Sandu era puternic, toată lumea îi dădea onorul la UEFA. Dacă mai stătea jumătate de an, devenea vicepreşedinte la UEFA.

E normal că a făcut contracte între FRF şi firmele sale. Păi a făcut favoruri Federaţiei. A dat o cameră de 50-60 de euro cu 25 de euro. Ca Sandu nu va mai fi niciun preşedinte, chiar dacă el a fost în colectivul care m-a dat afară”, a spus Dumitru Dragomir la PROX.