Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dragomir îi dă peste nas lui Becali. ”N-are treabă cu fotbalul”. De ce s-au certat

Dumitru Dragomir l-a contrat pe Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA, după ce finanțatorul FCSB l-a criticat pe Darius Olaru pentru prestația din meciul cu Nordsjaelland.
11.08.2023 | 15:48
Dragomir ii da peste nas lui Becali Nare treaba cu fotbalul De ce sau certat
Dumitru Dragomir l-a contrat pe Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA, după ce finanțatorul FCSB l-a criticat pe Darius Olaru pentru prestația din meciul cu Nordsjaelland. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

La scurt timp după încheierea partidei tur din Ghencea, scor 0-0, patronul vicecampioanei României a lansat atacuri vehemente la adresa jucătorilor, cel mai tare criticându-l pe căpitanul de echipă.

Gigi Becali, luat peste picior de Dumitru Dragomir

Intrat prin telefon la cea mai nouă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Dumitru Dragomir nu a fost de acord cu afirmațiile lui Gigi Becali, considerând că Darius Olaru a fost printre puținii care au jucat bine în întâlnirea cu Nordsjaelland.

ADVERTISEMENT

”Au fost 2-3 jucători de la FCSB care au făcut față în meciul cu danezii. Unul dintre ei este căpitanul de echipă, Olaru. Ce dacă l-a făcut praf Gigi Becali? Ce se pricepe el la fotbal? Eu mă iau după Gigi? Era singurul care avea viteză la fel ca danezii.

Mi-a plăcut și Pantea, care l-a anihilat pe cel mai bun jucător al danezilor. Dawa cu Chiricheș au jucat și ei bine. Octavian Popescu când a intrat a jucat bine. E singurul care intră cu combinații, încearcă pase filtrante, așa cum au făcut Alibec cu Budescu la Farul. Restul parcă erau speriați de bombe”, a declarat Dragomir, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

ADVERTISEMENT

Nici antrenorul danezilor de la Nordsjaelland, Johannes Thorup, nu a fost de aceeași părere cu Gigi Becali, remarcându-l pe Olaru pentru travaliul său. Alți jucători remarcați de tehnician au fost Octavian Popescu și Florinel Coman.

Becali a anunțat plecarea lui Vali Gheorghe

Gigi Becali este de părere că echipa sa a avut mai multe ocazii, chiar dacă danezii au jucat mai bine. La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, finanțatorul l-a acuzat pe Andrei Cordea că nu a vrut să dea gol contra celor de la Nordsjaelland și a mai susținut că FCSB trebuia să primească două penalty-uri la Tavi Popescu și la Djokovic.

ADVERTISEMENT

După duelul din Ghencea, Gigi Becali este încrezător că FCSB poate să obțină calificarea în grupele Conference League. Patronul a susținut că echipa sa a fost mult mai bună fizic și că i-a suprasolicitat pe rivalii danezi, dar a recunoscut că a greșit la schimbarea lui Vali Gheorghe.

La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, finanțatorul ”roș-albaștrilor” a confirmat plecarea lui Vali Gheorghe de FCSB. Gigi Becali a spus că jucătorul este liber să își găsească echipă. El a precizat că Mircea Rednic l-ar vrea la UTA Arad, iar acum atacantul poate semna fără probleme.

ADVERTISEMENT

FANATIK SUPERLIGA este în direct și în exclusivitate pe prima pagină a site-ului www.fanatik.ro, și în premieră, pentru cei care vor să o revadă, de la 17:30 pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial. Nu ratați FANATIK SUPERLIGA pentru că doar aici aveți cele mai tari exclusivități și cele mai tari declarații!

Dragomir îl contrează pe Becali

ADVERTISEMENT