Emisiunea ”Visuri la cheie” va reveni pe micile ecrane ale românilor în seara de miercuri, 7 septembrie, ora 21:30. Dragoș Bucur a oferit detalii din culisele noului sezon, cel cu numărul 9.
Îndrăgitul prezentator spune că nu vor lipsi nici de această dată provocările din cadrul emisiunii și recunoaște faptul că îi este teamă ca publicul să nu-și piardă interesul.
”Este o emisiune care vine, într-adevăr, cu multe provocări în fiecare nou sezon. Trebuie să recunosc că uneori îmi e teamă că telespectatorii vor spune, la un moment dat, „gata, știu deja ce urmează!, dar adevărul este că drive-ul acestei emisiuni este unul care ține în mare parte de ce reușește să facă, și nu neapărat de audiențe, deși bineînțeles că fără audiențe nu există televiziune”, a spus Dragoș Bucur pentru revista Viva!
De asemenea, deși este conștient că telespectatorii pot anticipa următoarele întâmplări din emisiune, Dragoș Bucur este convins că fiecare ediție aduce noutăți, suspans și lucruri prin care oamnenii pot fi surprinși.
”Spun ceea ce spun în fiecare an, atuul acestei emisiuni e în mare parte predictibilitatea, faptul că oamenii știu ce urmează să se întâmple, cu disclaimerul și paradoxul că totuși reușim de fiecare dată să suprindem.
Visuri la cheie nu este despre arhitecții din echipă sau despre prezentator, este despre familiile care devin modele și despre voluntarii care devin adevărații influenceri, aceia care ar trebui să influențeze România”, a mai completat Dragoș Bucur.
Întrebat dacă îi este dificil să se împartă între filmări și viața de familie, fiind soț și tată a trei copii, Dragoș Bucur a ținut să sublinieze că nu el are cel mai important rol în emisiune.
Dragoș Bucur spune că arhitecții și oamenii din spatele camerelor depun cel mai mult efort. Actorul consideră că dificultățile din familia lui sunt minuscule prin comparație cu situațiile cu care are de a face la ”Visuri la cheie”.
În sezonul 9, echipa ”Visuri la cheie” s-a întregit cu noi arhitecți: Mara Ciubotaru, Oana Boghiu și Andrei Samoil. Acesta din urmă a mai luat parte și în alt sezon, iar de această se află pentru a doua oară în postura de arhitect în cadrul emisiunii.
”Visuri la cheie” va debuta cu sezonul 9 pe Protv, miercuri, 7 septembrie, de la 21:30. De altel, totul poate fi vizionat și în avans cu o săptămână, pe platforma VOYO.