Dragoș Dolănescu a decis să revină la profesia sa de bază, după ce i s-a încheiat mandatul de deputat în Costa Rica. Fratele cântărețului de folclor, Ionuț Dolănescu, este încântat de ceea ce face acum.
Dragoș Dolănescu revine la psihologie, după patru ani de politică. Și-a dechis, deja, și propriul cabinet, în Costa Rica, iar pentru o ședință de terapie spune că solicită un preț minim.
Puțini știu că Dragoș Dolănescu este licențiat în psihologie la București și a urmat și un program de doctorat în psihologie medicală la Universitatea Alcala de Hermes din Spania.
”Am decis să redeschid cabinetul, după cei patru ani de politică. Cât timp am fost deputat nu am putut să mai fiu și psiholog.
Nu aș fi putut să mă împart, poate că n-aș fi făcut nimic foarte bine, iar mie îmi place să fac totul perfect. Ca politician, e și foarte greu, trebuie să iei decizii pentru o țară întreagă, la cabinet iei adesea pentru câte un om”, a relatat Dragoș Dolănescu pentru ego.ro
Fostul politician spune că mulți costaricani îi trec pragul, iar aceștia au probleme post-pandemie. Părinții, în special, sunt afectați de atitudinea pe care o au copiii lor acum față de școală.
”Foarte mulți părinți au probleme cu copiii, după ce doi ani de pandemie, în care au stat închiși în case. Au făcut școala online, și au stat doar pe jocuri, pe Internet, sau pe telefon.
Au stat singuri, fără alți copii, colegi, fără să socializeze. Iar acum nu se pot reintegra la școală, nu mai sunt atenți, nu mai au poftă de mâncare. Au probleme cu readaptarea și intră în depresie”, a mai spus Dragoș Dolănescu.
În ceea ce privește tariful, Dragoș Dolănescu a dezvăluit că cere 100 de dolari, preț stabilit de colegiul psihologilor din Costa Rica. În trecut, el primea de la pacienți și ouă, găini sau făină.
” (…) Atât voi cere și eu, minimum, căci lumea este săracă, deși alți colegi cer și câte 300 de dolari. Tariful pentru o ședință e de 100 de dolari. Înainte, pacienții mă plăteau în ouă, găini și făină”, a mai mărturisit Dragoș Dolănescu.
Dragoș Dolănescu este stabilit din 2018 în Costa Rica, în America Centrală. Acolo este căsătorit și are trei copii, cu trei femei diferite: doi fii Ion și Darius, plus o fiică, pe nume Maria de Jesus.