Fotbal intern

Grigore, de la depresiv şi BLATIST la căpitan şi EROU

Dinamo a obţinut un rezultat de egalitate în faţa Stelei, asta deşi trupa lui Laurenţiu Reghecampf anunţa, înaintea partidei, un festival de goluri în poarta lui Bălgrădean....
02.03.2014 | 10:55
Grigore de la depresiv si BLATIST la capitan si EROU

Dinamo a obţinut un rezultat de egalitate în faţa Stelei, asta deşi trupa lui Laurenţiu Reghecampf anunţa, înaintea partidei, un festival de goluri în poarta lui Bălgrădean.

Formaţia antrenată de Flavius Stoican s-a deplasat în fieful roş-albaştrilor cu gîndul la un rezultat de egalitate, care ar fi reprezentat un adevărat succes pentru “cîini” în condiţiile în care Steaua era invincibilă de 22 de etape. În prima repriză, apărarea dinamovistă, condusă imperial de Dragoş Grigore, s-a descurcat excelent în faţa raidurilor lui Popa, Stanciu şi Chipciu. Primul moment important al partidei s-a consemnat în mitanul secund, mai exact în minutul 56. Ţucudean a profitat de o nesincronizare a apărării steliste şi a obţinut o lovitură de pedeapsă. Căpitanul Dragoş Grigore şi-a asumat responsabilitatea executării penalty-ului. A aşezat balonul la punctul cu var, şi-a luat elan şi a trimis o “scăriţă”. Inimile suporterilor dinamovişti au îngheţat instantaneu, mai ales că Tătăruşanu a intuit execuţia lui Grigore, a încercat să blocheze balonul, însă acesta a trecut, cu greu, linia porţii. 1-0 pentru Dinamo iar Dragoş Grigore s-a transformat, după numai doi ani, din demon în înger. Din nefericire pentru “cîini”, autorul golului s-a accidentat şi a fost înlocuit cu Asanovici. Rămaşi fără căpitan pe teren, dinamoviştii au fost egalaţi în minutul 89.

Acuzat de blat la derby-ul din 2012

Dar pînă să ajungă la episodul de sîmbătă seara, Grigore a avut şi momente delicate la Dinamo. Spre exemplu, derby-ul din 2012. În faţa a peste 40.000 de suporteri, Steaua s-a impus, în mai 2012, în faţa lui Dinamo cu 3-2. La finalul partidei, avea să explodeze bomba în “Ştefan cel Mare”. Mulţi dintre suporterii alb-roşiilor şi-au acuzat favoriţii că ar fi lăsat-o mai moale pentru ca finul Borcea să-l ajute pe naşul Becali în lupta pentru titlu. Principalii jucători acuzaţi au fost Dragoş Grigore şi Marius Niculae. La partida din urmă cu doi ani, actualul căpitan al lui Dinamo a fost pus la zid de oamenii din fotbal şi de suporteri, după ce a comis un fault fără rost în propriul careu, în urma căruia a Steaua a primit penalty, şi l-a scăpat din marcaj pe Iliev, la golul de 2-1 pentru roş-albaştri. După acea partidă, Grigore a luat în calcul chiar să plece de la Dinamo şi a avut momente în care s-a gîndit chiar să renunţe la fotbal. Însă, cu ajutorul colegilor, a trecut peste acel moment, s-a impus ca titular, a devenit căpitan şi, după numai doi ani, a devenit eroul lui Dinamo, fix în fieful marii rivale, Steaua.

A trăit din mila soţiei

Acum doi ani, Grigore avea unul dintre cele mai mici salarii de la Dinamo: 2.000 de dolari pe lună! Jucătorul avea de plătit un credit pentru achiziţionarea apartamentului unde locuieşte şi în prezent şi era nevoit să-şi ajute şi tatăl, care avea, la rîndul lui, un credit pentru renovarea casei sale. Practic, întreg salariul lui Grigore din perioada respectivă era cheltuit dintr-un foc. Cum toţi banii se duceau la bănci, Grigore şi familia sa trăiau din partea rudelor, mai ales cele ale soţiei sale, Ilona. Situaţie grea, care s-a răsfrînt asupra evoluţiei lui Grigore din urmă cu doi ani. La antrenamente era de nerecunoscut, nu se putea concentra, fapt care l-a adus pe banca de rezerve. Însă, cu timpul, Grigore a ajuns om de bază al “cîinilor”, conducerea l-a răsplătit pe măsură, însă fundaşul dinamovist a rămas recunoscător actualei sale soţii că nu l-a părăsit cînd le era mai greu.

AAAAAAAAAAAAAAAA

S-a gîndit la sinucidere?

Problemele financiare extrem de grave l-ar fi determinat pe Grigore să se gîndească la un gest extrem şi ar fi luat în calcul chiar să se sinucidă, anunţa prosport.ro în urmă cu doi ani. “Cel puţin nouă aşa ne-a lăsat impresia! Părea că nu mai face faţă problemelor şi că nu e în stare să se adune, să treacă peste asta! Cîţiva dintre noi au discutat mult timp cu el, am încercat să-l ajutăm cum am putut şi noi”, au povestit apropiaţi ai jucătorului.

Tags: