Fotbal intern

Dragoş Nedelcu, fundaş la FCSB: “Qaka este închizător, la concurenţă cu Pintilii”

19.07.2018 | 19:30
Dragos Nedelcu fundas la FCSB Qaka este inchizator la concurenta cu Pintilii

Dragoş Nedelcu, fundaş la FCSB. Nicolae Dică a decis să schimbe sistemul de joc din 4-2-3-1 în 4-3-3 şi Dragoş Nedelcu a fost reprofilat din mijlocaş la închidere în fundaş central. Pentru că are nevoie în linia mediană de jucători precum Mihai Pintilii, lângă acesta vor evolua Ovidiu Popescu, despre care Gigi Becali a anunţat că a evoluat mult în stagiul de pregătire din Olanda, alături albanezul adzus în această vară, Kamer Qaka.

Directorul sportiv al clubului, Mihai Stoica, a vorbit despre schimbarea poziţiei din teren a jucătorului pe care Gigi Becali a plătit 2 milioane de euro în urmă cu un an de zile celor de la Viitorul Constanţa.

Dragoş Nedelcu, fundaş la FCSB

“Qaka este mijlocaș închizător, el intră în concurență cu Pintilii, Ovidiu Popescu și ce jucători mai avem acolo. Nedelcu va juca fundaș central, încercăm să vedem cum se va descurca”, a anunțat Meme Stoica. Şi Gigi Becali şi-a dorit ca Nedelcu să devină stopper şi să coboare în centrul defensivei, iar patronul anunţa intenţiile lui Nicolae Dică încă din perioada în care FCSB se afla în al doilea stagiu de pregătire al verii, din Olanda.

Dragoş Nedelcu, noul stoper de la FCSB

“Trebuie văzut și cum s-au jucat aceste amicale. Cu Bruges și cu Ajax, în repriza a doua mingea a fost doar la noi. Jucăm foarte bine, dintr-o atingere. Este tiki-taka Barcelona. Sunt încântat de jocul echipei. Veți vedea în campionat cine este FCSB. Da, mai avem nevoie de un atacant. Dar dacă nu găsim un vârf de clasă, ne descurcăm cu ce avem. Fundaș central nu știu dacă mai luăm. Îi avem pe Filip și Momcilovici care pot juca acolo. În plus, Dică mi-a spus că vrea să îl reprofileze pe Dragoș Nedelcu, să-l joace fundaș central. Eu mi-aș dori foarte mult ca el să fie fundaș”, a declarat Gigi Becali.

Dragoş Nedelcu, fundaş la FCSB. Kamer Qaka va evolua la mijloc. Albanezul, în timpul amicalului cu PAOK Salonic
Dragoş Nedelcu, fundaş la FCSB. Kamer Qaka va evolua la mijloc