Denis Drăguş nu are cel mai bun sezon în Turcia. A fost împrumutat de Trabzonspor la Eyupsor, în prima parte a sezonului, iar apoi, în ianuarie 2026 a făcut pasul la Gaziantep. În vară, atacantul român e scos „pe tarabă” la vânzare, preţul fiind de 2,5 milioane de euro pentru orice club care vrea să îl transfere.
Giovanni Becali a dezvăluit că transferul lui Denis Drăguş la FCSB este foarte riscant pentru Gigi Becali. Impresarul consideră că şi salariul uriaş al atacantului reprezintă o piedică în calea acestei mutări, în condiţiile în care câştigă peste 1 milion de euro în Turcia:
„El, Drăguș, a funcționat numai cu Mircea Lucescu. Și cu Iordănescu. Corect sau nu? Da. E un jucător care are toane. Toane de fotbal bun și toane când e absent total. Nu e un jucător constant. Ăsta-i riscul. Înțelegi tu? Bîrligea îți dă mai multă siguranță. Înțelegi?
Pentru că e unul care vine jos, se luptă cu adversarii. Are o continuitate. Dar îți dai seama dacă vine el și cu Bîrligea, cum vor juca? Ştim cu toții că are o valoare, dar e un risc cu toanele astea. Sunt 2,5 milioane. Şi el câştigă peste 1 milion, de aia s-a dus la Trabzon. Dau banii ăştia când sunt în cupele europene şi ştiu că recuperez banii.
Nici nu ştii dacă mergi în cupa aia, ultima, în Conference League. Dar nu e asigurat. Că joci play-out şi două baraje. Nu zic că nu merită, dar suma mare şi el câştigă bine. E un risc care desparte el pe restul echipei. Tănase are alte pretenţii, Bîrligea alte pretenţii. Deşi echipa asta nu a avut probleme financiare niciodată”, a spus Giovanni Becali.
Celebrul impresar susţine că Gigi Becali ar putea să pună stop investiţiilor importante la FCSB, în condiţiile în care riscă să rămână fără sumele importante câştigate în cupele europene. Iar în aceste condiţii, un transfer al lui Drăguş la FCSB este foarte greu de realizat:
„Gigi Becali a băgat uşor banii de la UEFA. Că aşa e obişnuit. Dar ce faci dacă nu prinzi Europa? Când o să fie 3-4 milioane de euro de dat, apoi încă 4 milioane… A mers business-ul cu câştig şi vânzare de jucători. S-a dus Dennis Man, Tănase, Coman…
Când trebuie să dea bani de la el o să fie: „Aoleo, fetele mele! Aoleo, nepoţii mei”. După Farul mai e un baraj. Cu Rapid, cu Clujul. Nu e o siguranţă să dai 2,5 milioane pe Drăguş plus trei ani de contract cu 1.000.000 de euro pe an. Riscul este uriaş”, a dezvăluit Giovanni Becali la Giovanni Show.