Spectacolul din campionatul Angliei ne-a încântat din nou. Voyo a transmis din nou meciuri de colecție. Radu Drăgușin a fost titular pentru Tottenham, dar Arsenal s-a dovedit mult prea puternică.
Manchester United își continuă parcursul excelent sub comanda antrenorului Michael Carrick și a ajuns la 10 partide consecutive fără înfrângere în campionat, după ce s-a impus pe terenul lui Everton, scor 1-0, în ultimul joc al rundei cu numărul 27 din Premier League.
Unicul gol al întâlnirii de pe Hill Dickinson Stadium a fost marcat de slovenul Benjamin Sesko, în minutul 71, după un contraatac de manual. În urma aceste victorii, United a revenit pe locul 4 în clasament.
Igor Tudor, antrenorul care i-a luat locul lui Thomas Frank pe banca lui Tottenham, l-a lăudat pe Radu Drăgușin. Fundașul central român este așteptat să fie titular în derby-ul cu Arsenal, duminică, 18:30, în exclusivitate pe Voyo.
”Era foarte tânăr, i-am remarcat imediat talentul. Abilitățile sale erau evidente încă de atunci. E încă tânăr, dar nu ca acum patru sau cinci ani”, a declarat Tudor, la conferința de presă.
Unul dintre cei mai în formă jucători de la Chelsea, brazilianul Estevao, nu a fost inclus de antrenorul Liam Rosenior pe lista convocaților pentru partida cu Burnley.
”Din păcate, ieri (n.r. – vineri, 20 februarie), în timpul antrenamentului, a simțit o durere la coapsă. În acest moment analizăm situația pentru a ne asigura că nu este nimic prea grav, dar nu este disponibil pentru meciul de astăzi și vom vedea ce va urma”, a declarat Rosenior înaintea duelului cu Burnley, conform The Sun.
Tottenham – Arsenal este capul de afiș al etapei cu numărul 27 din Premier League. Acest derby este primul pentru Igor Tudor în calitate de antrenor principal al lui Spurs.
Într-o analiză făcută de Inside Spurs TalkSport, Radu Drăgușin este văzut ca titular în derby-ul londonez. Fundașul român poate profita de suspendarea lui Romero, iar în defensivă este văzut alături de Van de Ven.
Tottenham primește vizita celor de la Arsenal, echipă ce speră să câștige primul titlu după o pauză de peste 20 de ani. Pentru trupa gazdă va fi debutul noului antrenor, Igor Tudor, cel care a fost adus ca interimar în locul lui Thomas Frank, tehnician demis în urma rezultatelor slabe pe care le-a avut din startul sezonului.
Croatul se pare că urmează să schimbe sistemul și să folosească 3 fundași centrali, iar de acest lucru va beneficia Radu Drăgușin. Jucătorul român este așteptat să fie titular, notează NBC, pentru cei de la Tottenham și va fi în centrul apărării alături de Micky van de Ven și Joao Palhinha. Cristian Romero este suspendat și nu va putea să-și ajute colegii.
Arsenal a jucat în urmă cu doar câteva zile un meci restant cu Wolverhampton, iar tunarii au remizat, 2-2, după un gol egalizator al adversarei care a venit în prelungirile confruntării. Londonezii sunt acum la 5 puncte peste Manchester City, echipă care este pe locul 2, însă au un meci mai mult jucat și lupta pentru campionat a deveni mai strânsă.
Cetățenii se pot apropia la doar două puncte, dacă înving în duelul de pe teren propriu, pe Newcastle United, echipă care la rândul ei este una de Champions League și se anunță a fi o nucă tare pentru elevii lui Pep Guardiola.