Sport

Drăgușin – Man – Drăguș au făcut faza serii în Lituania – România! „Dragonul” lui Tottenham a plecat cu mingea la picior din jumătatea proprie

România a făcut deplasarea în Lituania pentru meciul din etapa cu numărul 4 a acestei ediții a UEFA Nations League.
16.10.2024 | 00:14
Dragusin  Man  Dragus au facut faza serii in Lituania  Romania Dragonul lui Tottenham a plecat cu mingea la picior din jumatatea proprie
Drăgușin - Man - Drăguș au făcut faza serii în Lituania - România! foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Lituania și România s-au întâlnit în etapa cu numărul 4 din UEFA Nations League. Scorul pauzei a fost 1-1, după două lovituri de pedeapsă dictate de „centralul” Nicholas Walsh.

Denis Drăguș a marcat în Lituania – România

În ciuda unei suprafețe de joc sub nivelul competiției, „tricolorii” au reușit să treacă la conducere în minutul 65, la capătul unui contraatac superb.

ADVERTISEMENT

Drăgușin a ieșit cu mingea la picior din apărare, i-a pasat lui Dennis Man, care l-a angajat pe Drăguș. Chiar dacă a fost criticat pentru idividualismul arătat la Larnaca, atacantul lui Trabzonspor a marcat pe lângă portarul Gertmonas și a făcut 2-1.

Gazon problematic pentru naționala lui Mircea Lucescu

Nu numai adversarii din teren le-au pus probleme elevilor lui Mircea Lucescu. Gazonul nu a fost deloc unul pe măsura unui meci internațional.

Chiar dacă jucătorii oaspeți nu au fost lăsați să facă antrenamentul oficial pe Stadionul Darius și Girėnas, suprafața de joc a cedat încă din prima repriză.

ADVERTISEMENT

România a evoluat în echipament albastru

România a evoluat în echipament albastru după o pauză de 34 de ani. Elevii lui Mircea Lucescu nu au putut purta tradiţionalul „galben” pentru că era asemănător cu cel al gazdelor.

ADVERTISEMENT

Ultima dată când echipa naţională mare a evoluat în albastru a fost în 1990, în preliminariile pentru Campionatul European din 1992, la 0-3 cu Bulgaria, pe Ghencea.

ADVERTISEMENT

Echipele de start ale meciului Lituania – România

România (4-3-3): Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Sorescu – R. Marin, M. Marin, Stanciu (cpt.) – Man, Drăguș, Mihăilă.
Selecționer: Mircea Lucescu
Rezerve: Moldovan, Târnovanu – Manea, Ghiță, Alibec, Chipciu, Pușcaș, Dican, Hagi, Fl. Coman, Olaru, Mitriță

Lituania (3-5-2): Gertmonas – Lekiatas, Girdvainis, Tutyskinas – Sirvys, Silvka, Vorobjovas, Gineitis, Lasickas – Golubickas, Kucys
Rezerve: Antanavicius, Barauskas, Bertasius (P), Cernych, Dolznikov, Kalinauskas, Matulevicius, Mikelionis (P), Milasius, Paulauskas, Paulauskas, Upstas
Selecționer: Edgaras Jankauskas

ADVERTISEMENT