Drama cumplită a lui Fuego este pierderea tatălui său, care s-a stins din viață mult prea devreme. Moartea părintelui l-a marcat pe viață pe îndrăgitul cântăreț, care a trecut prin clipe grele la momentul respectiv.
În cadrul unui interviu, interpretul de muzică ușoară și populară a vorbit despre cea mai grea perioadă din viața lui. Dispariția tatălui său a fost una bruscă și a provocat multă durere în familie.
Moartea tatălui este drama cumplită a lui Fuego, care a trecut prin clipe grele atunci când părintele său s-a stins din viață mult prea devreme.
Tatăl lui Paul Surugiu și-a pierdut viața în urma unui infarct, iar artistul și familia lui a trecut prin momente dureroase. Fuego a declarat că tatăl său era un om foarte inteligent și avea un răspuns pentru orice.
„Cel mai greu moment al vieţii mele a fost pierderea tatălui, cred că e cea mai mare dramă a vieţii mele. A fost un infarct şi s-a terminat totul foarte scurt. Tata a plecat în două minute.
Tata a fost extrem de deştept, noi am trăit cu cărţile, avem o bibliotecă impresionantă. Tata le ştia pe toate, găseam la tata orice răspuns”, a declarat Fuego la Antena 3.
Luni, 23 august, Fuego împlinește vârsta de 45 de ani și a vorbit despre anumite aspecte din viața lui personală, dar și despre carieră.
Artistul a vorbit și despre mama lui, Eugenia Surugiu, pe care o iubește nespus. Cântărețul originar din Turda este foarte discret atunci când vine vorba de viața lui, însă de data asta a fost ceva mai generos în declarații.
Mama lui Fuego nu își dorește să apară la televizor și preferă să stea departe de lumina reflectoarelor. Femeia nu a apărut nici la emisiunea fiului său, „Drag de România mea”, pe care o prezintă la TVR 2.
„Mama nu a apărut niciodată la televizor. Mama nu își dorește să apară în public. Este un om extrem de emotiv, nici la emisiunea mea nu a apărut niciodată. Nu își dorește.
Este alături de mine, mă sprijină. Când eram copil, stătea în spate, în ultimul rând, în sala de spectacol, ca eu să nu o văd. Este omul care și-a dorit să fiu ceea ce sunt astăzi”, a mai spus cântărețul.
Fuego a mai spus că cea care i-a dat viață obișnuia să cânte în tinerețe. În plus, aceasta a fost foarte frumoasă și trăgea privirile tuturor, după cum a mai precizat fiul ei.
„Mama a cântat în tinerețe. Am cea mai frumoasă mamă din lume. Putea să fie Miss când era tânără, toată lumea întorcea capul după ea. O femeie foarte frumoasă. Aveai senzația că este o actriță”, a continuat Paul Surugiu.