News

Drama din spitalele românești, prin ochii unui tânăr voluntar. Cum a trăit moartea pacienților nevinovați

10.02.2021 | 10:48
Drama din spitalele romanesti prin ochii unui tanar voluntar Cum a trait moartea pacientilor nevinovati
ADVERTISEMENT

Răzvan Iacob, voluntar la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, a vorbit despre dramele pe care le-a văzut în spitale.

Iacob este sudent în anul VI la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și a ales să ajute în plină pandemie.

ADVERTISEMENT

Printre altele a lucrat la UPU în triaj și la stabilirea pacienților, s-a ocupat de tratamentul acestora, de monitorizarea funcțiilor vitale, EKG și tot ce e necesar pentru salvarea unei vieți.

Un voluntar dezvăluire drama din spitalele românești

Practic, am avut calitatea unui asistent medical generalist, dar fără licenţă. Am lucrat în ture de zi de opt ore, sub coordonarea asistentului şef sau direct a medicului”, a dezvăluit Răzvan.

ADVERTISEMENT

Cel mai greu de îndurat lucru a fost singurătatea oamenilor care mor fără să poată vorbi cu rudele înainte.

Am învăţat multe, atât din punct de vedere profesional cât şi în plan personal. Au fost zile mai bune, dar şi momente critice. Am văzut cum se pierde un pacient, am trăit singurătatea celor care se sting din viaţă fără să apuce să vorbească cu rudele”, spune tânărul.

ADVERTISEMENT

Au mai făcut voluntariat 17 tineri la UPU, 12 la secția ATI de la Spitalul Judeţean, 4 la Spitalul de Boli Infecţioase, 9 la Spitalul de Pneumoftiziologie şi 3 la Spitalul CFR, ca şi la unităţile sanitare din Tecuci şi Brăila. În total 62 de studenți au făcut voluntariat, conform Adevărul.

A contat ajutorul nostru. Am văzut personalul din spital un pic mai relaxat, atunci când ne ştia la datorie. Mai ales în perioadele superaglomerate. Şi bolnavii au avut încredere în noi. Unii ne-au şi felicitat pentru că ne-am oferit să ajutăm. Nu am avut cazuri, nici eu, nici colegii, în care să fim respinşi sau apostrofaţi”, a completat studentul.

ADVERTISEMENT

Voluntarii din toată țara sunt o parte importantă a sistemului medical în plină pandemie, în contextul în care medicii sunt extenuați și au nevoie ca presiunea să le fie luată de pe umeri în anumite momente.

ADVERTISEMENT
Tags: