Fotbal international

Dramă în fotbalul italian! Fiul de opt ani al fostului jucător al Fiorentinei, Michele Bacis, a murit, căzând de la etajul 3

17.05.2020 | 13:32
Drama in fotbalul italian Fiul de opt ani al fostului jucator al Fiorentinei Michele Bacis a murit cazand de la etajul 3
ADVERTISEMENT

Fotbalul italian abia se pregăteşte să îşi redeschidă porţile, de pe 18 mai fiind permise antrenamentele, dar se cutremură la auzul unei ştiri care a fost difuzată de presa peninsulară.

Băiatul a căzut de la etajul trei

Băiatul în vârstă de numai opt ani al fostului jucător de la Fiorentina şi Genoa, Michele Bacis, a murit, după ce a căzut din balconul apartamentului situat la etajul al treilea al unui bloc din Arezzo.

ADVERTISEMENT

Michele Bacis, acum în vârstă de 40 de ani, a jucat fundaş central până în anul 2011. A început fotbalul la Atalanta, iar în 1998 a ajuns la Saronno. Pe parcursul carierei a mai evoluat pentri Triestina, Fiorentina, Arezzo, Genoa, Avellino, Cremonese, Monza și Paganese.

Ce au declarat vecinii fostului fotbalist

Tragedia s-a produs în primele zile după ce autoritățile din Italia au decis să ridice starea de urgență și să le ofere libertate locuitorilor. Şi în Italia oamenii au stat închişi între proprii pereţi timp de două luni, din cauza izbucnirii pandemiei de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Vecinii lui Michele Bacis au vorbit pentru presă despre momentul în care copilul a căzut de la etajul al treilea. „Am auzit o bubuitură din stradă, apoi am văzut trupul copilului și i-am auzit pe părinți țipând”, au dezvăluit vecinii fostului jucător al Fiorentinei, şocaţi la rându lor de cele petrecute.

S-a deschis o anchetă

Nu se cunosc circumstanţele în care s-a ajuns la căderea copilului peste balcon. Din acest motiv s-a luat decizia deschiderii unei anchete, pentru a se elucida cauza accidentului.

ADVERTISEMENT

Copilul fostului fotbalist nu a murit pe loc. Acesta a fost preluat de o ambulanță, dar nu a mai apucat să ajungă la spital, decedând pe drum.

Michele îşi pierduse unchiul de COVID 19

Familia Bacis, care mai are un copil, cel decedat era al doilea, locuia într-an apartament situat într-o veche clădire din centrul istoric al oraşului Arezzo şi drama s-a consumat seara, în jurul orei 22:00.

ADVERTISEMENT

Michele Bacis tocmai trecuse în timpul pandemiei de COVID 19 printr-o altă încercare, moartea unchiului său, la Bergamo, cauzată de virusul care a pus omenirea la pământ.

ADVERTISEMENT