News

Drama neştiută a Laurei Codruţa Kovesi. Tatăl i-a murit în 2017, după o boală cruntă

19.09.2019 | 19:44
Drama nestiuta a Laurei Codruta Kovesi Tatal ia murit in 2017 dupa o boala crunta
Drama Laurei Codruța Kovesi. Când a murit tatăl său, procurorul Ioan Lascu *foto: digi24

Laura Codruța Kovesi a dat lovitura în carieră. După ce a fost prim-procuror al României între 2006 și 2012, Kovesi a ocupat funcția de procuror-șef DNA din 2015 până în 2019. Fosta șefă a DNA are în spate o carieră de 24 de ani de procuratură și a avut un exemplu important în carieră, pe tatăl său Ioan Lascu. Acesta a trecut însă în neființă la vârsta de 70 de ani, după o boală extrem de dură.

Tatăl Laurei Codruța Kovesi a murit în 2017

Ioan Lascu, tatăl Laurei Codruța Kovesi a murit în anul 2017. Acesta a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență Târgu Mureș mai multe săptămâni la rând. Din păcate, medicii nu i-au mai putut face nimic, dat fiind problemele grave de sănătate de care suferea.

Presa locală scria atunci că Kovesi a stat în fiecare zi lângă tatăl ei, însoțită de mamă și de fratele ei. Inițial. La spitalul din Târgu Mureș, unde era internat tatăl ei, Kovesi a fost îmbrăcată extrem de simplu, în blugi, purta părul strâns în coadă și avea un halat alb peste hainele de stradă. La fel ca toate rudele slae, stătea ziua întreagă pe scaun și aștepta o veste de la medici.

Drama Laurei Codruța Kovesi. Când a murit tatăl său, procurorul Ioan Lascu
Drama Laurei Codruța Kovesi. Când a murit tatăl său, procurorul Ioan Lascu *foto: mediafax

Cine a fost Ioan Lascu, tatăl Laurei Codruța Kovesi

Ioan Lascu, tatăl fostului procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Koveşi, a condus timp de treizeci de ani Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş, în perioada 1980-2010. În perioada în care a fost prim-procuror la Mediaș, Lascu l-a avut ca șef pe fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, dar chiar și pe fiica sa, în perioada în care Kovesi era prim-procuror al României, între 2006 și 2010.

Din noua postură de procuror-șef european, Laura Codruța Kovesi va avea competența de a cerceta, de a urmări și de a trimite în judecată autorii și coautorii unor infracțiuni menite să aducă atingere bugetului UE. Mai concret, este vorba despre fraudă, corupție, spălare de bani și fraudă transfrontalieră în materie de TVA. De asemenea, Kovesi va putea controla modul în care sunt folosite fondurile europene, o problemă ridicată tot mai des când vine vorba despre țara noastră.