Sport

Drama neștiută a transferului de top al Universității Craiova: „Mi-au spus că nu mai am voie să joc fotbal!”. Exclusiv

Unul dintre internaționalii români care visează să ajungă cu naționala la CM 2026 a fost la un pas să se lase de fotbal. În plus, fotbalistul a fost ofertat să evolueze pentru reprezentativa Ungariei
Drama nestiuta a transferului de top al Universitatii Craiova Miau spus ca nu mai am voie sa joc fotbal Exclusiv
Drama neștiută a transferului de top al Universității Craiova: „Mi-au spus că nu mai am voie să joc fotbal!”. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

FANATIK a stat de vorbă cu Adrian Rus (29 de ani), în Antalya, acolo unde Universitatea Craiova face și ea cantonamentul de iarnă. Internaționalul român a povestit inclusiv cum era să se lase de fotbal din cauza unor probleme medicale.

Medicii i-au transmis lui Adi Rus că trebuie să se lase fotbal

Înainte să ajungă la Sepsi, în 2018, Adrian Rus a evoluat mai mulți ani în Ungaria. Născut la Satu Mare, pe 18 martie 1996, actualul stoper al Craiovei era la un pas să se lase de fotbal. Rus suferea de epilepsie, iar medicii din România i-au interzis să mai joace.

ADVERTISEMENT

„După cum știți, am avut acea problemă de sănătate, iar Institutul de Medicină din București mi-a spus că nu mai am voie să joc fotbal. Eu nu puteam accepta asta. Așa că am vrut să merg mai departe. Nu mi-au găsit nimic la vizitele medicale. Eu am vrut să merg mai departe. Episodul s-a petrecut în ianuarie. Până atunci jucasem în Liga 2, la Satu Mare. Nu puteam să accept să mă las de fotbal.

Am făcut câteva analize, după care cineva m-a ajutat să merg în Ungaria, în țara vecină, lângă mine, la un doctor specialist în așa ceva. El mi-a zis că nu vede nimic și că pot juca în Ungaria.

ADVERTISEMENT

(n.r. – Viza nu era valabilă și pentru România?) Nu cred. Pentru că la 4 ani după ne-am calificat cu România la U21, în Italia, și am trecut iar prin acel Institut Medical. Și aveau dosarul meu și mi-au zis că trebuie să reiau toate analizele. Am făcut toate procedurile și a fost totul ok. Mi s-a părut puțin ciudat. Le-am zis că nu au cum să îmi pună iar ștampila că nu sunt apt pentru că eu de 3-4 ani joc în Ungaria constant și nu s-a schimbat nimic”, a declarat Adrian Rus, în exclusivitate pentru FANATIK. 

ADVERTISEMENT

Adrian Rus a fost ofertat să reprezinte Ungaria

Cu 22 de selecții și 1 gol, Adi Rus e internațional român din anul 2019, când a debutat în mandatul lui Cosmin Contra. Puțină lume știe însă că fundașul central putea evolua pentru reprezentativa Ungariei. Un mare merit în alegerea lui Rus îl are fostul selecționer Mirel Rădoi.

„Nu era vorba să aleg naționala României sau Ungariei. Eu m-am născut în România. Le mulțumesc celor din Ungaria că mi-au permis să continui să joc fotbal, le mulțumesc că au vrut să îi reprezint și pe ei, nu am nimic cu nimeni. Nu aveam cum după U21, după Euro din Italia să spun nu naționalei României. Și, cum am spus, Mirel pentru mine reprezintă foarte mult.

ADVERTISEMENT

Eu mă transferasem la Sepsi, nu jucasem în primele 6-7 etape, iar Mirel Rădoi m-a convocat fără meciuri în picioare și mi-a dat încredere foarte mare”, a adăugat fotbalistul Universității Craiova.

Fundașul Craiovei visează să ajungă cu România la Campionatul Mondial

Adi Rus e deja cu gândul la barajul cu Turcia. Pe 26 martie, România va juca la Istanbul semifinala play-off-ului de calificare la World Cup 2026. Dacă vom trece de otomani, vom înfrunta în finala Kosovo sau Slovacia. „E o șansă foarte bună, dar e și foarte greu, dar e important ca noi jucătorii care reprezentăm țara să avem meciuri în picioare, să jucăm și în martie să fim focusați pe acel meci. Până atunci e important să ne facem treaba la echipele de club.

(n.r. – Ce ar însemna pentru tine o calificare la Campionatul Mondial?) Ar însemna foarte mult. E visul oricărui jucător al naționalei să ajungă acolo. O să fie greu, o să suferim, dar nu cred că e imposibil.

(n.r. – Cum e să lucrezi cu Mircea Lucescu) E un antrenor cu multă experiență. Fiecare jucător învață la fiecare selecție multe lucruri de la el și încercăm să punem în practică la fiecare selecție ceea ce ne cere”, a continuat internaționalul român.

Rus nu mai vrea vacanță de iarnă

În interviul acordat pentru FANATIK, Adi Rus s-a alăturat altor colegi de breaslă din SuperLiga, care au transmis că nu mai vor vacanța de iarnă. „În ultimii ani nu prea am avut vacanța de iarnă. Am avut cum ai spus-o tu. Și în Cipru și în Italia a fost la fel. Am petrecut acasă, nu am plecat nicăieri. Am o fetiță care va face 1 an și era greu să plec cu ea.

Am preferat să rămân acasă, să se bucure și bunicii de ea. Legat de campionat, dacă FRF decide să jucăm așa, nu avem ce facem, respectăm această decizie. Dar cred că ar fi mai bine să continuăm fără cantonament pentru că e mult mai ok”, a conchis Rus.

Adrian Rus, interviu pentru Fanatik

Tags: