Stere este tatăl lui Cristian Borcea, fostul acționar dinamovist, actualmente om de afaceri. La 76 de ani, Borcea Senior nu are parte de o bătrânețe liniștită, ci suferă din cauza stării precare de sănătate.
”Nu sunt bine deloc, vă spun, nu sunt bine deloc. Am trei bypass-uri, mă dor toate și iau medicamente și de cinci ori pe zi. Acum două zile am venit acasă, am stat 21 de zile internat la un spital din Predeal, mi-au făcut tot felul de investigații”, a declarat Stere Borcea în exclusivitate pentru FANATIK.
”Băiatul meu are grijă de mine, păi cum să nu, dar dacă organismul nu rezistă…Mai trece pe la mine, îmi văd și eu nepoții, că mie îmi e deja tare greu să mai ies din curte, să mă mișc pe afară”, a continuat afectat Stere Borcea.
Tatăl lui Cristian Borcea a dezvăluit în exclusivitate pentru FANATIK că a trecut recent pe lângă moarte, când a fost infectat cu Covid-19. ”Acum o lună-două, am avut Covid și eu, și soția. Am fost tratat acasă, au adus aparat de oxigen, că aia îmi lipsea. Mi-a fost atât de rău încât eram sigur că mă duc, am stat cu lumânarea la cap, eram aproape gata!”.
Ca și cum necazurile cu sănătatea nu ar fi fost suficiente, Stere Borcea a dezvăluit și că la începutul lunii august a suferit o pierdere grea, atunci când un nepot, băiatul surorii lui, a încetat din viață.
Din fericire, părinții lui Cristian Borcea s-au recuperat după Covid și acum încearcă să facă față provocărilor zilnice. Stere Borcea suferă în continuare și pe plan fotbalistic atunci când vede cum și unde a ajuns Dinamo. ”Păi mă doare inima și de la Dinamo, vă dați seama..Păi câte titluri și cupe luau ei cu Cristi și unde au ajuns acum..”, a încheiat supărat tatăl lui Cristi Borcea.
La jumătatea lunii decembrie a anului trecut, Cristi Borcea a anunțat că s-a infectat cu Covid-19, dar din fericire pentru el și pentru Patrick, fiul lui cel mare, și el infectat, situația este sub control.
”Sunt cât se poate de în regulă, dar cu coronavirus. Bine că nu au luat și fetele și nici Milan. Suntem pozitivi doar eu și Patrick, amândoi ne simțim bine deocamdată și stăm izolați acasă”, a declarat Cristian Borcea la acea vreme.
În prezent căsătorit cu fostul fotomodel Valentina Pelinel, Cristian Borcea este tatăl a nouă copii, pe care îi are cu patru femei. Chestionat recent, în emisiunea lui Denise Rifai, dacă le-a cumpărat tăcerea fostelor sale soţii, Cristi Borcea a răspuns sincer.
“Nu, cum să le cumpăr dacă pentru ele există Dumnezeu și eu! Nu sunt modest, eu le dau oxigenul. Eu le țin pe toate, copiii au cele mai bune condiții și nu am de ce să le cumpăr tăcerea. Ele sunt condamnate să se poarte frumos cu mine și cu copiii și să își vadă în primul rând de copii. Păi, dacă eu le dau oxigenul? Poți să trăiești fără oxigen? Amândouă au acum relație cu bărbați extraordinari”, a comentat Borcea.