Tenisul mondial a fost zguduit spre finalul anului trecut, când Iga Swiatek a fost suspendată după ce a fost prinsă dopată. Recent, sportiva a vorbit despre perioada nefastă prin care a trecut.
Iga Swiatek, fostul lider WTA, a fost depistată cu trimetazidină în organism. Pedeapsa primită de aceasta a fost o lună de suspendare, sentință blândă dacă ne raportăm la cea primită de Simona Halep.
Recent, poloneza a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat și cât de mult a cântărit pentru ea întreg scandalul legat de dopaj. Deși și-a reluat cariera, acest episod o va urmări mult timp.
„Mi-a afectat partea personală, pentru că am crezut că toată lumea îmi întoarce spatele şi habar nu aveam ce se întâmplă. A fost atât de haotic, nu ştiam dacă va dura doi ani, trei luni sau orice altceva.
Poţi fi împăcat cu tine, gândindu-te că nu ai făcut nimic greşit, dar nimeni nu te tratează cu adevărat aşa. Mai ales oamenii care te urmăresc, chiar şi atunci când spui adevărul, ai impresia că te tratează ca pe o mincinoasă”, a afirmat Iga Swiatek, la podcastul Carolinei Garcia.
Deși și-a dovedit ulterior nevinovăția, sportiva a fost încercată de multe gânduri negre în perioada suspendării. Ea a mărturisit că și-a văzut întreaga muncă la doar un pas de ruină, însă că se bucură că tot calvarul a luat sfârșit.
„Am luptat atât de mult pentru tot ceea ce am realizat în ultimii ani, dacă oamenii, literalmente, în mintea lor, mi le-ar lua? Dacă s-ar uita la mine diferit?
Eram acasă în acel moment (când a ieşit la iveală cazul) şi mereu veneau oameni pentru autografe sau un selfie şi mă gândeam: Vei mai putea să faci asta peste o lună? A fost dificil, dar nu am putut spune nimic. Aşa că mă bucur că s-a terminat”, a mai spus sportiva, conform sursei.
Pentru Iga Swiatek urmează revenirea în circuit, chiar la Australian Open. Competiția este programată în perioada 12-26 ianuarie 2025 și este primul turneu de Grand Slam al anului.