Drama prin care trec jucătoarele depistate pozitiv de la Corona Braşov! Handbalistele nu şi-au reziliat contractele şi n-au primit nicio veste de două luni. EXCLUSIV

EXCLUSIV FANATIK
Marian Popovici   
în Handbal
03/02/2020, 16:00
Drama prin care trec jucătoarele depistate pozitiv de la Corona Braşov! Handbalistele nu şi-au reziliat contractele şi n-au primit nicio veste de două luni. EXCLUSIV EXCLUSIV FANATIK
Drama prin care trec jucătoarele depistate pozitiv de la Corona Braşov! Handbalistele nu şi-au reziliat contractele şi n-au primit nicio veste de două luni. EXCLUSIV

Pe data de 19 noiembrie 2019 a izbucnit cel mai mare scandal de dopaj din handbalul românesc. Trei jucătoare de la Corona Braşov au primit notificări de la Agenţia Naţională Anti Doping pentru suspiciune de dopaj cu laser intravenos, după doar câteva zile aceste notificări vizând tot lotul echipei de handbal, aflată în acel moment pe locul 2 în Liga Naţională. 

Drama prin care trec jucătoarele depistate pozitiv de la Corona Braşov! Echipa, exclusă din toate competiţiile

Cristina Laslo, Bianca Bazaliu şi Daciana Hosu au fost primele sportive notificate, iar ulterior această suspiciune de dopaj s-a extins la nivelul întregului lot. Acest scandal a lovit din plin şi naţionala de handbal feminin a României, patru dintre jucătoarele de la Corona Braşov fiind în lotul pentru Campionatul Mondial care începea în doar două săptămâni: Cristina Laslo, Bianca Bazaliu, Eliza Buceschi şi Daria Bucur.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Ele au fost scoase din lotul pentru CM, chiar dacă la vremea respectivă nu exista decât o suspiciune de dopaj. Ulterior, clubul Corona Braşov a recunoscut că şi-a dus jucătoarele la o clinică privată din oraş, iar pentru recuperare au folosit un tratament neconvenţional cu laser intravenos. Acest lucru este interzis de reglementările WADA în vigoare.

Astfel, la scurt timp după izbucnirea acestui scandal, clubul Corona Braşov a fost pe rând, exclus din grupele Cupei EHF, Cupa României şi retrogradată din campionat. Jucătoarele au primit suspendări provizorii şi îşi aşteaptă pedepsele, care pot fi foarte aspre, chiar dacă nu ştiau că folosesc o procedură interzisă.

Jucătoarele de la Corona Braşov nu au primit niciun semn de două luni! Nici nu şi-au reziliat contractele cu clubul care a fost retrogradat

Pentru un astfel de caz care prevede manipularea sângelui, pedepsele WADA merg până la patru ani de suspendare. În mod normal, nu există o pedeapsă mai mică de un an de suspendare în astfel de cazuri, însă jucătoarele de la Corona Braşov ar putea beneficia de clemenţă datorită faptului că nu au fost în cunoştinţă de cauză şi că la audieri au recunoscut terapia cu laser intravenos, la care au fost convinse de club să participe.

La trei luni de la izbucnirea scandalului, situaţia în care se află jucătoarele este delicată. Ele au fost suspendate provizoriu şi îşi aşteaptă sentinţa. Corona Braşov a fost retrogradată şi din luna noiembrie, jucătoarele din lotul Braşovului nu au mai intrat pe parchet.

FANATIK a vorbit cu câteva jucătoare de la Corona Braşov, care de trei luni aşteaptă un semn, în joc fiind carierele lor. Sub protecţia anonimatului, jucătoarele ne-au spus că trăiesc o adevărată dramă, în condiţiile în care nu au contractele reziliate cu cei de la Corona Braşov şi nu au primit nicio veste în ultimele două luni referitoare la cazul de dopaj. Handbalistele aşteaptă sentinţa şi speră să fie una cât mai blândă, în condiţiile în care consideră că nu au nicio vină.

Doar două jucătoare au scăpat de suspendări după ce s-a demonstrat că ele nu au fost la clinică şi nu au efectuat procedura de recuperare cu laser intravenos. Este vorba despre Andreea Chiricuţă şi Alicia Gogîrlă.

“Federația va face tot ce poate și tot ce depinde de ea ca sportivele să sufere cât mai puțin din această nefericită întâmplare. Lucrurile nu sunt deloc comode. Suntem ușor bulversați”, Alexandru Dedu, preşedinte FRH

  • 4 ani este suspendarea maximă pe care o port primi jucătoarele de la Corona Braşov
  • 3 luni au trecut de când handbalistele nu au mai jucat niciun meci

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles