Drama unui copil de 2 ani care a asistat la moartea lui Cătălin Hîldan! „Nu a mai fost de atunci pe vreun stadion”

Ziua de 5 octombrie 2000 este una de tristă amintire pentru toți fanii dinamoviști din România. Într-un amical disputat de „câinii roșii” cu echipa Șantierului Naval Oltenița, Cătălin Hîldan s-a prăbușit pe teren în minutul 74 și nu s-a mai ridicat niciodată. La 25 de ani distanță, amintirea „Unicului Căpitan” rămâne vie, o peluză a lui Dinamo purtând chiar numele „Cătălin Hîldan”. Familia Pescărașu, formată din Mihai și Carmen, plus micul Andrei, a asistat la tragicul eveniment, iar amintirile rămân profunde chiar și la peste un sfert de secol distanță. Deși avea doar 2 ani la acel moment, Andrei a simțit din plin emoția momentului, iar de atunci nu a mai putut asista la nicio partidă de fotbal.

Familia Pescărașu, pe stadion la meciul tragediei lui Cătălin Hîldan

Carmen Pescărașu s-a aflat pe stadion alături de soțul ei Mihai și de primul născut Andrei, în meciul de tristă amintire Șantierul Naval Oltenița – Dinamo. Până la cumplita tragedie a lui Cătălin Hîldan, atmosfera de pe arena din sudul României a fost una fantastică, vremea fiind prielnică pentru fotbal, iar sute de părinți și-au adus copiii să o vadă pe Dinamo:

„Meciul dintre Șantierul Naval Oltenița și Dinamo era un eveniment «wow» pentru orașul nostru. Venea echipa Dinamo… Cine erau ei! Noi nu mergeam la evenimente din acestea, nu prea aveam, nu mergeam la București. Având în vedere că a venit Dinamo aici și juca împotriva echipei din orașul nostru, am zis să mergem și noi. Andrei avea doi ani și am zis să vadă și copilul, el fiind cu microbul în sânge de la noi. Suntem dinamoviști din tată în fiu, tatăl meu a fost dinamovist.

Era o zi de toamnă-târzie, era călduț afară, nu era frig. Bătea vântul, atât. În rest, era o zi de toamnă perfectă, nu mergeam cu copilul dacă era altfel, pe stadion era curent. Arena a fost plină de lume, niciodată nu a mai fost așa! Chiar și steliștii au fost atunci la meci, era un eveniment aparte pentru orașul Oltenița. Venea o echipă atât de mare precum Dinamo și juca împotriva unei formații din Divizia C. Cam tot orașul a fost la meci, s-a stat și pe margine, lumea stătea în fund, mă refer la cei care nu au mai avut loc în tribune.

Digi24.ro

Istoria recentă a inuiților din Groenlanda: cum a contribuit o bază militară secretă a SUA la dispariția tăcută a unei lumi

Era 5-0 pentru Dinamo până la momentul tragediei, ne bucuram la fiecare gol! Chiar dacă eram din Oltenița, noi ne bucuram la fiecare gol marcat de Dinamo. Ne părea rău de băieții noștri, dar nu aveam ce face. Dacă ai în sânge microbul, nu te mai interesează ce se întâmplă. Ne-am bucurat de fiecare gol până într-un punct, când a fost un vuiet în tot stadionul, un «auuuu» de groază, lugubru”.

Digisport.ro

Fiica lui Ilie Năstase a ajuns pe străzi și n-are nici ce să mănânce: ”Îmi puteți trimite bani?”

Cătălin Hîldan, în genunchi și după prăbușit pe gazon

Din momentul în care „Unicul Căpitan” s-a prăbușit pe gazon, s-au înlănțuit fatal un șir de eveniment nefaste. Inițial, medicii ambelor formații au mers la jucător, pentru ca ulterior, așa cum povestește Carmen Pescărașu, o mașină Dacia Break, pe post de ambulanță, să reflecte modul în care lucrurile funcționau la ligile inferioare în România de atunci:

„În acel moment, toată lumea s-a uitat în dreapta. Atunci soțul meu a spus «A căzut Hîldan!», la care eu am replicat «Bă, nu cred!». A căzut, nu s-a mai mișcat deloc. A căzut prima oară în genunchi, după care puf, jos! A intrat imediat medicul lor, dar și al nostru. La noi era Niculescu, el era medicul nostru de familie. Era un medic foarte bun și îi ajuta pe cei de la Navala Oltenița.

Era și o salvare… Vai de mama ei! Era o Dacie ponosită, un Break. Săraca, a intrat pe teren. Am văzut că nu mai era de glumă, l-am văzut pe Florentin Petre, care efectiv urla plângând. Jucătorii s-au dat deoparte, încercau să debaraseze locul ca să nu îl sufoce pe Hîldan, ca să aibă aer. Toți plângeau pe marginea terenului!

Am văzut faza în care încercau să îl bage în salvare, doar că atunci cădea tot timpul portbagajul de la Dacia… Așa suntem noi! Atunci am purces spre ieșire, s-a gândit soțul meu, Mihai, că s-ar putea să fie îmbulzeală și astfel să nu mai putem să ieșim. Se aglomerase, noi eram fix pe partea unde el a căzut. Dacă toată lumea a venit acolo, vă dați seama că era complicat să ieși, lumea se călca în picioare”.

Andrei Pescărașu nu a știut că „Unicul Căpitan” a murit

Panica de pe stadion s-a răspândit rapid, iar copiii își întrebau părinții de cele întâmplate. Carmen Pescărașu a evitat să îi spună lui Andrei că s-a produs o tragedie. Copilul a aflat ulterior, în clasa I, faptul că „Unicul Căpitan Cătălin Hîldan” murise la meciul de la Oltenița:

„Noi, fiind cu Andrei, care avea doi ani, ne-am gândit să nu se sperie. El ne întreba «Ce a pățit?», dar noi îi spuneam că nu a pățit nimic. El știa că merge la un meci, ne întreba dacă s-a terminat. Când am plecat noi, și restul au început să plece, dar doar cei care erau cu copii, era plin stadionul de copii.

Am plecat, a plecat și salvarea. Trebuia să treacă o cale ferată. Era un tren București – Oltenița, tren de pasageri, nu marfar. Atunci pleca trenul, era în jur de ora 18:00, doar că Poliția s-a dus și a oprit trenul, a ridicat bariera. Țin minte că urla și Salvarea, și Poliția… La spital nu știu ce s-a întâmplat, doar că ulterior am văzut la știri că a murit.

Nu i-am spus atunci lui Andrei că a murit, ci mult mai târziu. A văzut el odată la știri, era în clasa I. Oricum, el era mai sensibil și încercam pe cât posibil să evităm să îi spunem. M-a întrebat când a aflat «De ce nu mi-ați spus?», iar eu am spus că nu era cazul. Cred că majoritatea părinților au procedat precum noi. Atunci, l-am luat repede în brațe pe Andrei și am plecat”.

Cătălin Hîldan, iubit de toți suporterii din Oltenița

Momentul dureros a fost primit cu disperare dincolo de tristețe de toți coechipierii. Florentin Petre era în hohote de plâns, iar tribunele stadionului din Oltenița fuseseră cuprinse de un val de amărăciune greu, apăsător… Fotbaliștii de la Șantierul Naval Oltenița încercau să își consoleze adversarii, însă emoția era prezentă și pe chipurile lor. În urma acelei drame, Andrei a decis să nu mai meargă niciodată pe un stadion de fotbal, șocul trăit atunci rămânând întipărit în amintirile lui până în prezent:

„Am fost foarte șocați când am aflat că nu l-au salvat… ne-a părut rău că am fost la stadion… Mi-a părut rău de situație, de tinerețea băiatului și de cât suflet punea pe teren. Era locomotiva echipei! În Oltenița toată lumea avea păreri de rău, fie că erau steliști sau rapidiști. A fost un șoc pentru toată lumea!

Toată lumea plângea pe stadion! Erau oameni în vârstă, chiar și femeile… Atunci a avut loc un eveniment în care și femeile devenise microbiste! Era vorba de o echipă care nu mai fusese în Oltenița și era un eveniment mare la noi «la țară»”.

Andrei Pescărașu rememorează cu greu momentul tragediei: „Îmi amintesc că eram pe stadion, mă plimbam, până când au început femeile să strige «aoleu, aoleu». În momentul acela a venit un domn cu o vestă și ne-a făcut semn să plecăm. Am mai încercat o singură dată să merg pe stadion, dar când am auzit țipetele din tribune, am decis să mă întorc acasă. Urmăresc meciurile la televizor, sunt fan Dinamo, dar nu mă mai pot întoarce în acea atmosferă niciodată”.

Cristi Hîldan, amintiri tulburătoare din fatidica zi de 5 octombrie 2000

Cristi Hîldan, fratele „Unicului Căpitan”, a fost primul invitat a lui Cristi Coste la „FANATIK Dinamo”, producția FANATIK pentru fanii „câinilor roșii”. Fostul rugbist și-a amintit, vizibil emoționat, de acele momente cumplite:

„Pe 4 octombrie, amical Dinamo cu Aro Câmpulung și pe 5 octombrie este ziua fatidică, acel meci la Oltenița în care lui Cătălin i s-a făcut rău și nu a mai putut fi salvat. Atâtea meciuri în patru zile în condițiile în care el nu avusese de vreo doi ani o vacanță și o relaxare așa cum trebuie.

Pur și simplu era supraîncărcat! Jucase și la Dinamo, la echipa națională, la Europeanul de tineret în 1998. Mi s-a părut că e foarte mult și l-am întrebat dacă e obosit. Mi-a spus tot timpul că nu e. El avea tot timpul o capacitate foarte mare de efort. Nu avea vitează foarte mare, dar putea să alerge non stop. Și am crezut că ăsta e un dar al lui”.

Cătălin nu pierdea nopțile și nu consuma alcool

Cristi Hîldan i-a cerut fratelui său să facă o pauză, în contextul în care existau deja niște dureri la genunchi. Dorința lui Cătălin Hîldan de a juca fotbal pentru Dinamo era, însă, prea mare, iar această pasiune i-a adus, în ciuda faptului că nu consuma alcool și nu pierdea nopțile, sfârșitul.

„L-am întrebat: «Nu vrei să te oprești și tu să iei o pauză? Vorbește și tu cu antrenorii, în iarnă ai fost în cantonament cu echipa națională, după care ai rămas în cantonament în Cipru cu Dinamo, acum vara la fel, și cu doi ani în urmă la fel. Trebuie neapărat să iei și tu o pauză». «Nu, că mă simt bine. N-am nicio problemă’», mi-a răspuns. Așa era el când venea vorba de fotbal, neobosit…. Era genul de sportiv care nu bea. Nu a pus alcool în gură și nu știa ce înseamnă. Nu fuma și nu pierdea nopți. Nu îi plăcea. Nu existau pentru el discotecile și barurile.

Cu două zile înainte să se întâmple, mi-a dat telefon. L-am întrebat ce face și mi-a spus că îl durea genunchiul. Și i-am zis: «Nu vrei să iei și tu o pauză? Doar sunt meciuri amicale și ai jucat deja trei în trei zile».

Era pauza pentru meciurile echipei naționale, mulți accidentați, plus că fusese și meciul cu Petrolul pe care îl pierduseră cu 2-3 și erau destul de tulburi apele la Dinamo. «Păi și cine vrei să joace, frate?», mi-a zis… Și a jucat el până la capăt…”.

Cornel Țălnar l-a rugat de trei ori să nu mai joace

Tragedia lui Cătălin Hîldan de pe stadionul din Oltenița putea fi evitată. Cornel Țălnar, tocmai numit „principal” în locul lui Cornel Dinu, l-a rugat să nu joace acel amical, însă „Unicul Căpitan” a refuzat de fiecare dată. Cristi Hîldan a aflat și el că ambulanța prezentă la meci nu era dotată corespunzător, iar deplasarea către spital i-a fost întârziată de un tren marfar.

„Cornel Țălnar l-a rugat de trei ori pe Cătălin. O dată să nu joace, înainte de meci, o dată i-a spus la pauză când n-a vrut să iasă și încă o dată în minutul 70, când a trimis pe cineva la încălzire. N-a venit nici atunci la schimbare.

M-am întâlnit cu nea Cornel și mi-a spus după mult timp că-i tot zicea: «Băi, Cătă, ieși afară!. Mereu îmi spunea «Mai lasă-mă, nea Cornele! Mai lasă-mă puțin!». Iubea ce făcea și de-aia nu accepta niciodată să stea pe bancă.

La teren a venit o salvare care era nedodată, care avea doar targă. L-a luat de la teren să îl ducă la spitalul din Oltenița și a trecut un tren marfar. Cred că a stat 8-10 minute acolo.

Eu, când merg acum spre Brănești, o iau pe cheiul Dâmboviței și la capăt e o cale ferată. Eu am prins trenul acolo de câteva ori și de fiecare dată mă uit cât de încet trece. Îmi zboară mereu gândul la trenul ăla și de atunci am o fobie de trenuri, mai ales la marfar”.

Marele regret al lui Cristi Hîldan

Cristi a mărturisit că marele său regret este că nu l-a vizitat pe Cătălin înainte ca autocarul lui Dinamo să plece în deplasarea fatală. „Unicul Căpitan” se afla într-o stare de oboseală cronică, fără nicio pauză în intervalul 1998-2000, unul din motivele care au dus la prăbușirea sa în neant pe stadionul din Oltenița, în acel negru 5 octombrie 2000.

„Și când s-a întâmplat cu Cătălin, eu m-am dus să îl iau pe tata de la pește, neștiind ce s-a întâmplat. A placat spre casă cu bicicleta, înaintea mea, iar eu am prins din nou tren la bariera de la Brănești. El a trecut înainte cu bicicleta. Și când am ajuns acasă, am văzut bicicleta jos, am crezut că l-a lovit mașina. El era pe jos… aflase… îi spusese mama.

Toată viața o să-mi reproșez chestia asta. Când au plecat la Oltenița, ei erau cu autocarul sus, la bazinul de polo, mâncau de prânz și plecau la meci. Îmi aduc aminte perfect. M-am uitat la autocar și mi-am zis: «Să intru și eu în restaurant să îi zic și eu salut, să vorbesc cu el să văd ce face?».

Avusesem și antrenament, însă la sfârșitul săptămânii aveam meci cu Suceava și zic hai să trec să îl salut. Era autocarul, doar trecem pe lângă el. Și zic: «Bă, nu mă duc să-l deranjez. Lasă că vorbesc diseară cu el». Mereu îmi pare rău”.

Cornel Dinu acuză faptul că „Unicul Căpitan” a fost sacrificat

Într-un editorial făcut pentru FANATIK.ro, Cornel Dinu a transmis că „Unicul Căpitan” al lui Dinamo a fost sacrificat. Fostul mare antrenor consideră că Hîldan trebuia scutit de la efort.

„Cătălin Hîldan a fost sacrificat, îmi asum responsabilitatea afirmației, de superficialitatea… ba nu, de inconștiența celor care conduceau pe Dinamo în acea săptămână blestemată de la începutul lui octombrie 2000. Când, atât staff-ul tehnic… eu fusesem demis cu câteva zile înainte… cât și echipa medicală îi știau problemele de sănătate și trebuiau, erau obligați să-l scutească de efort. Și să-i repete o analiză foarte important…

Nu să-l ducă să joace un amical la Oltenița, fieful electoral, politic, al ministresei Simona Marinescu, membră, atunci, în Consiliul de Administrație al lui Dinamo, aflată în campanie electorală la Oltenița, ba chiar prezentă pe stadion în momentul nenorocirii. O dramă imensă, cu preșul tras peste rezultatele reale ale autopsiei, în criminalul nostru «obicei» de a fabrica probe care să demonstreze că «mortul e de vină». Dumnezeu să-l odihnească pe Cătălin Hîldan…”

• 5 octombrie 2000 este data în care Cătălin Hîldan s-a stins din viață, la vârsta de doar 24 de ani
• 2 ani și 3 luni avea Andrei Pescărașu în momentul tragediei
• 6 goluri și 138 de partide are „Unicul Căpitan” la Dinamo
• 8 selecții și o reușită are Cătălin Hîldan pentru echipa națională