Luni seară s-au disputat toate cele 9 meciuri din etapa a 34-a (ultima) din campionatul Arabiei Saudite. Al-Okhdood, echipa lui Andrei Burcă și Florin Tănase, a terminat pe locul 15, primul deasupra liniei roșii, și a evitat retrogradarea. În schimb, Abha și Al-Tai, la care evoluează Ciprian Tătărușanu, respectiv Andrei Cordea, au retrogradat.
Abha a dezamăgit în ultima etapă din Arabia Saudită. Deși avea moralul ridicat după victoria din penultima etapă cu Al-Khaleej (2-1), formația la care apără Ciprian Tătărușanu a pierdut cu ultima clasată, Al-Hazem (1-2) și a retrogradat în liga secundă.
Abha a încheiat sezonul pe locul 16, primul retrogradabil. De altfel, formația lui Ciprian Tătărușanu a primit 87 de goluri în 34 de meciuri, cea mai slabă apărare din campionat. De cealaltă parte, Al-Tai a încheiat sezonul pe locul 17 în clasament, penultimul, direct retrogradabil.
Fosta formație antrenată de Laurențiu Reghecampf a pierdut meciul direct din lupta pentru salvarea de la retrogradare cu Al-Okhdood, scor 0-2 în ultima etapă. Andrei Cordea a fost titular la Al-Tai, în timp ce Florin Tănase a fost rezervă neutilizată la Al-Okhdood. Andrei Burcă este în România, unde se recuperează după accidentare.
Damac, formația antrenată de Cosmin Contra, a remizat în ultima etapă din Arabia Saudită, scor 1-1 cu Al-Raed pe teren propriu. De altfel, cele două echipe nu aveau miză în ultimul meci al sezonului. Damac a terminat pe locul 10 în clasament.
Nicolae Stanciu nu a făcut parte din lotul lui Damac pentru meciul cu Al-Raed. Căpitanul naționalei României este prezent în cantonamentul de la Mogoșoaia în vederea pregătirii Campionatului European din vară.
Al-Hilal a câștigat campionatul în Arabia Saudită. Formația antrenată de Jorge Jesus a terminat sezonul cu 96 de puncte, cu 14 puncte mai mult decât Al-Nassr, ocupanta poziției secunde. Al-Hilal a câștigat în ultima etapă cu Al-Wehda, scor 2-1.
Al-Nassr a câștigat derby-ul cu Al-Ittihad, scor 4-2, în ultima etapă din Arabia Saudită. Cristiano Ronaldo, titular, a înscris de două ori și a devenit jucătorul cu cele mai multe goluri marcate într-un singur sezon din Saudi Pro League.
Starul naționalei Portugaliei avea nevoie de fix două goluri pentru a ajunge la 35 de goluri și pentru a doborî recordul deținut de marocanul Abderrazak Hamdallah, care a marcat 34 de goluri în stagiunea 2018/2019.