Un mesaj postat greșit pe rețelele de socializare a creat panică printre părinți, deoarece acesta sugera că părinții sunt decăzuți din drepturi când copiii sunt la școală.
Totul a pornit de la mesajul postat pe Facebook: „Ligia Deca: Pe perioada contractului educațional, autoritatea tutelară asupra elevului nu mai aparține părinților”.
Ministerul Educației a venit cu precizări și a subliniat că informația potrivit căreia tutela copiilor ar intra sub conducerea școlii dacă părinții semnează contractul educațional la început de an școlar este eronată și nu îi aparține Ligiei Deca. Informația falsă s-a răspândit marți pe rețelele sociale.
„Semnarea contractului educațional NU afectează exercitarea drepturilor părintești! Conform ROFUIP, unitățile de învățământ încheie cu părinții sau reprezentanții legali/elevii majori, în momentul înscrierii beneficiarilor primari în registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților, conform prevederilor legale în vigoare.
Prin hotărâre a consiliului de administrație, la contractul educațional pot fi adăugate și alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al beneficiarului primar în funcție de specificul fiecărei unități și după consultarea consiliului reprezentativ al părinților/reprezentanților legali, prin act adițional semnat de ambele părți.
Această afirmație nu îi aparține ministrului educației! Informația a apărut pe rețele sociale și nu provine din surse oficiale”, au scris reprezentanții Ministerului Educației pe o rețea socială.
Elevii din România ar putea fi chemați la școală și sâmbăta, conform anunțului făcut de ministrul Educației, Ligia Deca. Această măsură ar putea fi aplicată pentru a recupera orele pierdute în perioada examenelor de Bacalaureat din iunie 2025.
În contextul în care examenele încep pe 10 iunie, elevii din clasele pregătitoare până la a XI-a vor mai face școală până pe 20 iunie 2025, necesitând astfel recuperarea orelor într-un mod organizat.
De asemenea, ministrul a vorbit despre continuarea programelor “Școala altfel” și “Săptămâna Verde” după 30 mai 2025, ceea ce ar putea modifica structura anului școlar.
În unele școli din București, aceste activități au început deja, din cauza întârzierii lucrărilor de renovare, ceea ce a făcut ca elevii să studieze în schimburi, generând nemulțumirea părinților.
„Există școli aglomerate, iar soluțiile în acele cazuri pot fi regândirea orarului, da, adică se poate trece, dacă nu sunt deja în schimburi, se poate merge după-amiază, se poate merge pe recuperare.
Da, în anumite sâmbete, chiar înainte, știind că urmează (probele/perioada examenelor – n. red.)”, a declarat recent Ligia Deca într-o emisiune difuzată la Digi 24, conform publicației edupedu.ro.