După un start bun de sezon, în care a câștigat Supercupa, FCSB a scăzut turația inexplicabil și a trăit mai multe umilințe. După înfrângerea din retur cu Inter Escaldes, campioana României a cedat în ambele manșe din turul 2 preliminar UEFA Champions League și astfel a fost retrogradată în Europa League, acolo unde a dat peste Drita. Primul meci a fost adjudecat de elevii lui Elias Charalambous, iar un rezultat pozitiv în retur i-ar califica pe roș-albaștri în play-off-ul competiției.
FINAL – FCSB se impune cu 3-1 și câștiga „dubla” cu Drita cu scorul general de 6-3. Campioana României va juca în play-off-ul Europa League cu scoțienii de la Aberdeen. Indiferent de rezultatul din play-off, roș-albaștrii au asigurată prezența pe tabloul principal Conference League.
Min. 86 – GOOOL FCSB!!! Intrat în repriza a doua, Dennis Politic înscrie un gol superb! Campioana României e ca și calificată în play-off-ul Europa League!
Min. 81 – Emoții pentru FCSB! Drita are o ocazie bună de egalare, chiar dacă joacă în inferioritate numerică. Ajzeraj trage prost dintr-o poziție bună.
Min. 71 – Ocazie colosală pentru FCSB! Baba Alhassan finalizează o fază superbă a roș-albaștrilor, dar Bejtulai respinge in extremis de pe linia porții.
Min. 68 – Eliminare Drita!!! Căpitanul Broja vede direct cartonașul roșu după ce l-a atacat violent prin alunecare pe Darius Olaru!
Min. 63 – Drita are o ocazie colosală de a egala! Manaj îi dă mingea printre picioare lui Ngezana, dar șutează defectuos.
Min. 52 – GOOOL Drita!!! Gazdele reduc din handicap după o eroare a lui Crețu! Fundașul dreapta nu l-a marcat pe Tusha, căruia i-a permis să înscrie cu lejeritate.
Min. 46 – FCSB începe repriza a doua cu un jucător nou pe teren. Baba Alhassan l-a înlocuit pe Malcom Edjouma.
Min. 45 – Arbitrul fluieră finalul primei reprize! 45 de minute excelente făcute de campioana României la Priștina.
Min. 19 – GOOOL FCSB!!! Roș-albaștrii fac show la Priștina! Bîrligea îi pasează excelent lui Miculescu, care face 2-0.
Min. 14 – Fază frumoasă a campioanei României! Alexandru Pantea urcă curajos și șutează cu piciorul drept de la mare distanță. Mingea se duce puțin peste bara transversală.
Min. 12 – Kosovarii încep să amenințe poarta lui Târnovanu! Șut puternic din afara careului, iar goalkeeperul român preferă să boxeze, dar nu o face foarte convingător.
Min. 4 – David Miculescu își încearcă norocul cu un șut de la marginea careului. Trimite însă peste poartă. Ocazie bună pentru roș-albaștri, care au început în forță meciul.
Min. 1 – GOOOL FCSB!!! Juri Cisotti deschide scorul cu o lovitură de cap! Italianul a finalizat excelent centrarea lui Valentin Crețu.
Așa cum FANATIK a anunțat încă din dimineața zilei de 14 august, acesta este primul 11 pe care se va baza Elias Charalambous la partida retur cu Drita, din turul trei preliminar al UEFA Europa League. În echipa de start nu a intrat și Darius Olaru.
FANATIK a anunțat în exclusivitate primul „11” pe care FCSB îl va alinia la Priștina în returul cu Drita din turul 3 preliminar Europa League. Deși a fost la „vraciul” Marijana pentru a își trata accidentarea musculară, Darius Olaru va începe partida pe banca de rezerve. În locul său va fi titularizat Malcom Edjouma.
Primul „11” al campioanei României: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Pantea – Șut, Chiricheș – Miculescu, Edjouma, Cisotti – Bîrligea.
FCSB încearcă să se repună pe picioare după ultimele rezultate, dar mai ales după eliminarea șocantă din turul 2 UEFA Champions League în fața campioanei Macedonie de Nord, Shkendija.
Cum roș-albaștrii au fost eliminați din UEFA Champions League, aceștia dau peste Drita, campioana din Kosovo, în turul 3 preliminar Europa League. Kosovarii au fost trimiși în această fază a competiției după un eșec suferit în fața lui FC Copenhaga.
Manșa tur a acestui duel a fost una extrem de palpitantă. După ce au fost conduși cu scorul de 0-2, elevii lui Elias Charalambous au reușit să întoarcă la 3-2, marcatorii find Daniel Bîrligea, cu două goluri, și Daniel Graovac.
Campioana din SuperLiga are mulți jucători indisponibili pentru acest joc, fie suspendați, fie accidentați. Darius Olaru, Florin Tănase și Denis Alibec sunt printre cele mai importante nume care lipsesc din primul 11.
Așa cum UEFA a anunțat, prima manșă a duelului s-a disputat în România, pe Arena Națională. Partida a avut loc joi, 7 august, de la ora 20:00, iar elevii lui Elias Charalambous sunt deja cu un pas în play-off-ul Europa League.
Returul are loc o săptămână mai târziu, pe stadionul „Stadiumi Fadil Vokrri” din Priștina, de la ora 21:00. Important este ca FCSB să nu piardă, un rezultat de egalitate fiind suficient pentru o calificare în faza următoare a competiției. Deplasarea în Kosovo se anunță a fi una ostilă, iar pentru a evita orice incident, Gigi Becali a transmis la FANATIK SUPERLIGA că vor vi trimiși bodyguarzi.
Dacă Antena 1 a difuzat „dubla” contra campioanei din Macedonia de Nord, Shkendija, partida tur, din România, dintre FCSB și Drita a fost transmisă pe ProTV.
Ei bine, conducătorii trustului de pe Pache Protopopescu au stârnit din nou controverse. Duelul Drita – FCSB, din manșa retur din turul 3 UEFA Europa League va fi transmis exclusiv pe platforma Voyo.
Site-ul FANATIK.ro vă va oferi de asemenea acest meci, cu care veți putea fi la curent datorită formatului LIVE TEXT. Campioana României va încerca să nu piardă, pentru ca Florin Tănase & co să spere la play-off-ul UEFA Europa League.
Tragerea la sorți pentru play-off-ul UEFA Europa League a avut loc luni, 4 august, iar FCSB a aflat cu cine se va duela mai departe în cupele europene, asta în cazul în care va trece de Drita.
Mai exact, echipa care se va califica mai departe din duelul FCSB – Drita va juca împotriva lui Aberdeen, locul 4 din Scoția, în play-off-ul UEFA Europa League.
În cazul în care va fi eliminată, campioana României se va duela cu învingătoarea dintre Differdange din Luxemburg și Levadia Talinn din Estonia. Primul meci ar urma să se joace la București pe 21 august, iar returul o săptămână mai târziu în deplasare pentru echipa roș-albastră.
FCSB domină, ca valoare, în faza turului 3 din preliminariile UEFA Europa League. Echipa patronată de Gigi Becali are un lot de aproape 8 ori mai valoros față de Drita.
În total, valoarea de piață a jucătorilor campioanei din Kosovo, conform Transfermarkt, ajunge la 6,35 milioane de euro, în timp ce lotul campioanei României este evaluat la 50 de milioane de euro.
Cei mai bine cotați jucători de la Drita sunt Albert Dabiqaj (mijlocaș defensiv, 600.000 de euro), Rron Broja (mijlocaș defensiv, 550.000 de euro) și Egzon Bejtulai (fundaș central, 500.000 de euro).
Favorită în acest duel este văzută formația oaspete, FCSB. Victoria roș-albaștrilor este cotată cu 2,00, în timp ce un succes al lui Drita are cota 3,55 la casele de pariuri.
Un eventual rezultat de egalitate între cele două echipe este cotat cu 3,45. Pentru cei care mizează pe goluri, varianta “ambele echipe marchează” (GG) are o cotă de 1,75.
Toate detaliile legate de meciul de pe stadionul din Kosovo, dintre Drita și FCSB, sunt pe FANATIK.ro. Echipele de start, informațiile importante dinaintea startului partidei, desfășurarea confruntării în format LIVE TEXT și rezumatul video la final de joc sunt toate aici.
De asemenea, cele mai importante reacții și declarații ale jucătorilor și oficialilor de la FCSB, inclusiv ale lui Elias Charalambous, dar și a fotbaliștilor care s-au remarcat în cele 90 de minute de joc pot fi citite pe site-ul nostru. Ai toată acțiunea la numai un click distanță!