News

Drogurile, o problemă tot mai gravă pentru tineri. ”Starea lor a fost agravată pe parcursul pandemiei”

02.04.2021 | 23:53
Drogurile o problema tot mai grava pentru tineri Starea lor a fost agravata pe parcursul pandemiei
ADVERTISEMENT

Drogurile sunt o problemă tot mai gravă pentru tineri, iar pandemia nu a făcut decât să agraveze lucrurile. Tot mai multe persoane ajung la spital în stare critică din cauza consumului de substanțe interzise.

Un studiu recent arată că un român din cinci s-a simţit mult mai trist în ultimul an decât în orice altă perioadă a vieţii, din cauza pandemiei . Depresia, lipsa altor activităţi, dar şi uşurinţa cu care prin care pot avea accces reprezintă motivele care i-au făcut pe unii oameni să meargă pe un drum întunecat.

ADVERTISEMENT

Poliţiştii de la antidrog trag un semnal de alarmă. În ultimul an au apărut pe piaţă 50 de noi tipuri de etno-botanice extrem de periculoase. Acesta este un motiv pentru care unii tinerii se prezintă în într-o stare gravă la spital, conform Știrile ProTV.

Tot mai mulți tineri sunt dependenți de droguri. Pandemia a agravat situația. Ce spun specialiștii

„Starea lor a fost agravată pe parcursul pandemiei. O bună parte dintre ei au apleat la diverse mijloace recreaţionale în exces. Aici discutăm de substanţe. Dar şi la jocuri de noroc, inclusiv pe latura de online, cazinouri online”, Dr. Ovidiu Alexinschi, psihiatru.

ADVERTISEMENT

În 2020, peste 3.500 de oameni au fost internaţi la Institutul de Psihiatrie Socola, dependenţi de alcool şi de droguri.

„În fiecare zi, cel puţin un adult şi un copil ajung la spitalul nostru, în stare critică, cu femomene neuro-psohice de depersonalizare, cu tulburări cardio-vasculare, necesitând terapie de urgenţă”, afirmă Dr. Tudor Ciuhodaru, medic UPU la Spitalul de Neurochirurgie Iași.

ADVERTISEMENT

Dr. Raluca Prepeliță, director medical la Institutul de Psihiatrie Socola Iași spune că „este o creştere de aproximativ 40-45% a consumatorilor, inclusiv cei de droguri şi cei de alcool. Unii dintre aceştia şi au pierdut locurile de muncă şi au stat cu paharul în faţă”.

Dependenţa de anumite substanţe interzise se instalează şi după primele două-trei fumuri trase.

ADVERTISEMENT

„Ideea e că iarba e un drog de tranziţie. Odată ce fumezi iarbă eşti predispus să fumezi şi să încerci şi alte chestii. Am pierdut o parte din mine. Te simţeai bine pe moment. Chestiile astea au repercusiuni de care nici nu îţi dai seama mult tmp. Scade motivaţia”, afirmă un consumator de droguri.

Primele semne de sevraj sunt insomnia, anxietatea, frisoanele şi stările de panică. Semnal de alarmă tras de polițiști

Specialiştii Antidrog atrag atenţia că substanţele psihoactive sunt produse în laboratoare improvizate, dar şi că ingredientele diferă de la un vânzător la altul. Pot să conţină inclusiv otravă de şobolani sau acetonă.

„Vârsta medie de consum e de 17 ani, iar intervalul în care se consuma cele mai multe sub etno este 15-24 de ani. Clientul nu primește ceea ce comandă, iar traficantul nu trimite ceea ce promite. Putem aproxima un număr cam de 50 de noi substanțe care apar la noi în ţară”, a precizat Subcomisar de poliție Marius Manea, şef CRPECA Iași.

ADVERTISEMENT
Tags: