Sport

Drum liber către CFR Cluj! Dan Petrescu e gata să facă primul transfer: anunțul clubului

Dan Petrescu, aproape de primul transfer după revenirea la CFR Cluj. Fotbalistul și-a încheiat contractul cu fosta echipă și e gata să vină în România.
31.05.2024 | 10:55
Drum liber catre CFR Cluj Dan Petrescu e gata sa faca primul transfer anuntul clubului
Înlocuitorul lui Cristi Manea, la un pas de CFR Cluj. Foto: SportPictures
ADVERTISEMENT

Oficialii de la CFR Cluj sunt gata să facă primul transfer după revenirea lui Dan Petrescu în Gruia. Clujenii sunt aproape de a semna cu un fundaș dreapta cu meciuri în naționala statului Kosovo.

Dan Petrescu a găsit înlocuitorul perfect pentru Cristi Manea

Este vorba de Armend Thaqi. Acesta și-a încheiat înțelegerea cu FC Ballkani și va fi înlocuitorul lui Cristi Manea, care se va despărți de clujeni vara aceasta. Kosovarii au anunțat despărțirea de fotbalist pe social media.

ADVERTISEMENT

„Să ai un jucător de un asemenea calibru pentru a conduce echipa înseamnă mult, iar noi am fost și mai norocoși, pentru că am avut doi astfel de lideri pe teren. Edvin Kuç și Armend Thaqi sunt modelul care va servi generațiilor viitoare, fiind culmea profesionalismului sportiv, adevărata definiție a titulaturii de căpitan!

Toate succesele noastre istorice sunt strâns legate de contribuția valoroasă și de neuitat a celor două stele ale noastre. Ei vor rămâne pentru totdeauna căpitani unici, care i-au motivat pe coechipierii lor chiar și în cele mai dificile momente și au fost liderii lor pe drumul către glorie.

ADVERTISEMENT

Mulțumim, legende ale FC Ballkani, acest club va rămâne casa voastră permanentă, unde vă așteptăm din nou”, au scris cei de la FC Ballkani pe contul oficial de Instagram al echipei, după ce Armend Thaqi și Edvin Kuç și-au încheiat colaborarea cu echipa din Kosovo.

Armend Thaqi

Fotbalistul a vorbit despre venirea sa în Gruia după ultima sa partidă la FC Ballkani. Fundașul a câștigat cupa alături de echipa sa și, la finalul partidei, a dat detalii despre venirea sa în Superligă. El a declarat: „Acest meci marchează sfârșitul aventurii mele la Ballkani. După acest campionat, îmi voi continua aventura în străinătate, la Cluj (n.r.-CFR)!”.

ADVERTISEMENT

Armend Thaqi, gol în naționala statului Kosovo

Armend Thaqi este un fundaș dreapta care poate evolua și în centrul defensivei. Cota sa de piață este de 350 de mii de euro. În carieră, a jucat pentru KF Hajvalia, FC Prishtina, KF Gjilani și FC Ballkani, iar experiența în România va fi prima în afara țării sale. A jucat de asemenea 5 meciuri pentru reprezentativa statului Kosovo, pentru care a înscris un gol.

ADVERTISEMENT

Lovitură grea primită de CFR Cluj

Transferul lui Armend Thaqi la CFR Cluj nu a fost încă oficializat, întrucât deocamdată CFR Cluj are interdicție la transferuri. Echipa din Gruia a fost pedepsită de FIFA, motivul fiind anumite diferențe de calcul cu privire la jucătorul Emmanuel Yeboah.

Oficialii din Gruia vor rezolva cel mai probabil rapid această problemă. Neluțu Varga trebuie să plătească 100 de mii de euro, iar interdicția va fi ridicată și clujenii vor putea înregistra din nou jucători la echipă.

Tags: