News

DSP, după decesul tânărului din Vaslui, la 2 zile după rapel: ”Nu are legătură cu vaccinarea”

23.03.2021 | 19:48
DSP dupa decesul tanarului din Vaslui la 2 zile dupa rapel Nu are legatura cu vaccinarea
Pot face rapelul cu alt vaccin decât cel utilizat la prima doză? Răspunsul Ministerului Sănătății. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui s-a autosesizat după decesul unui tânăr de 35 de ani din zonă, survenit la două zile după rapelul cu vaccinul Pfizer / BioNTech.

Autoritățile medicale din județ au anunțat, într-un comunicat de presă, că au solicitat informaţii despre acest caz şi au concluzionat că ”evoluţia cazului nu poate fi pusă în legătură cu vaccinarea”.

ADVERTISEMENT

Moartea pacientului din Vaslui a survenit în urma unui stop cardio-respirator pe care l-a suferit la nici 48 de ore de la ultima ședință de dializă, care a avut loc în aceeași zi cu rapelul vaccinului împotriva Covid-19.

DSP Vaslui, după decesul unui tânăr de 35 de ani, la 2 zile de la rapel: ”Nu are legătură cu vaccinarea”

Un tânăr de 35 de ani, din municipiul Vaslui, a murit la aproximativ 48 de ore după ce a fost imunizat cu cea de-a doua doză a vaccinului anti-COVID-19 produs de Pfizer.

ADVERTISEMENT

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a anunțat marți, într-un comunicat de presă, că s-a autosesizat în acest caz și a solicitat informații despre situația pacientului.

”În urma apariţiei în spaţiul public a informaţiei conform căreia o persoană a decedat la mai puţin de 48 de ore de la efectuarea rapelului, Direcţia de Sănătate Publică Vaslui s-a autosesizat cu privire la acest caz. În acest context, au fost solicitate informaţii cu privire la persoana în cauză, Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, Centrului de Dializă Nefrocare Vaslui şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

ADVERTISEMENT

Persoana, în vârstă de 35 ani, a fost vaccinată la rapel, în data de 19.03.2021, cu vaccin de la PfizerBioNTechla Centrul de Dializă Nefrocare Vaslui, cu echipă mobilă”, precizează DSP Vaslui, potrivit Agerpres.

DSP informează că, în vederea administrării vaccinului, persoanei i s-a efectuat triajul, în urma acestuia fiind declarată aptă pentru vaccinare. Apoi, după imunizare, persoana a fost monitorizată conform procedurilor, neprezentând reacţii adverse asociate administrării vaccinului anti-COVID-19.

ADVERTISEMENT

După perioada de monitorizare, sub supravegherea personalului medical din centru, s-a efectuat şedinţa de dializă fără nicio simptomatologie prezentă. Pacientul a părăsit centrul de dializă fără a prezenta vreun simptom post-imunizare.

”În data de 21.03.2021, prin S.N.U.A.U. 112 se solicită asistenţă medicală de urgenţă de către soţia pacientului. Solicitarea a fost încadrată ca fiind cod roşu şi s-a alocat un echipaj de terapie intensivă mobilă şi în acelaşi timp a fost recomandată iniţierea manevrelor de resuscitare de bază.

Pacientul este găsit de echipaj în stop cardiorespirator şi se încep manevrele de resuscitare, pacientul fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui cu diagnosticul Stop cardiorespirator resuscitat reversibil.

Ionograma recoltată evidențiază o hiperpotasemie 7mEq/litru, ceea ce a declanşat tulburarea de ritm care a dus la stopul cardiorespirator. Evoluția cazului nu poate fi pusă în legătură cu vaccinarea anti-COVID-19”, mai anunță DSP Vaslui.

DSP: Pacientul prezenta multiple comorbidităţi

DSP Vaslui mai face precizarea că pacientul prezenta multiple comorbidităţi, precum şi faptul că nu au existat contraindicaţii de vaccinare concomitent cu şedinţa de dializă. Tânărul decedat suferea de insuficienţă renală şi făcea de mai mulţi ani dializă.

”Duminică dimineaţa, tânărul a fost găsit în stop cardio-respirator. Se încep manevrele de resuscitare, se aduce pacientul în UPU. În UPU, ionograma ne arată o concentraţie mare a potasiului, motiv pentru care el a făcut tulburări de ritm şi a instalat stopul cardio-respirator.

Din punctul nostru de vedere, nu putem corela apariţia acestui eveniment cu a doua doză de vaccin, noi o corelăm cu faptul că potasiul era foarte mare şi potasiul peste 6 mEq/L predispune la morţi subite prin tulburări de ritm, ceea ce s-a şi întâmplat”, a declarat marţi, pentru sursa citată, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, dr. Lelia Croitoru.

În cursul zilei de marți, 23 martie, FANATIK a vorbit cu cântărețul Romeo Zaharia, fratele bărbatului decedat. Acesta a dezvăluit cum a ajuns fratele său în stare critică la spital, ce scrie pe certificatul de deces și care sunt semnele de întrebare cu care familia a rămas după moartea lui Andrei. Mai multe detalii, AICI.

ADVERTISEMENT