Fotbal international

Duelul Inter-AC Milan în familia Baresi. Franco a jucat la Milan, Giuseppe la Inter

21.10.2018 | 14:17
Duelul InterAC Milan in familia Baresi Franco a jucat la Milan Giuseppe la Inter

Duminică, 22 octombrie, cu începere de la ora 21:30, are loc în cadrul etapei a 9-a din Serie A marele derby Inter – AC Milan, care, de-a lungul timpului a rămas în memoria fanilor celor două echipei și ca duelul din familia Baresi. Pentru că Franco a jucat toată viața la AC Milan, iar Giuseppe la Inter. O poveste fascinantă a doi dintre cei mai buni și mai serioși apărători pe care i-a avut fotbalul italian.

Chiar dacă pe teren au fost cei mai mari rivali și asta s-a întâmplat de multe ori, pentru că, spre lauda lor, au fost adevărate exemple de devotament pentru culorile cluburilor lor, jucând toată cariera numai în rossonero și respectiv neroazzurro, Franco și Giuseppe au fost și sunt cei mai buni frați, o legătură de sânge foarte puternică, dincolo de granițele oricăror pasiuni pentru sportul care a însemnat ani de zile nu doar meseria, ci și casa lor.

Duelul Inter – AC Milan în familia Baresi a durat 15 ani

Rivalitatea lor pe teren, dar niciodată în afară, a durat nu mai puțin de 15 sezoane. Și totul s-ar fi putut termina altfel, iar războiul de pe gazon al fraților Baresi nu ar mai existat nicidată dacă antrenorii de la centrul de copii al lui Inter i-ar fi acceptat pe amândoi în ziua în care cei doi micuți Baresi au mers la 78 de kilometri distanță de Milano, pentru a da probe la Inter. Mai mare cu doi ani decât Franco, adică 13 ani la acel moment, Giuseppe a fost admis, dar fratelui său i s-a spus că este prea mic și nu poate rămâne. În schimb, la AC Milan Franco a primit OK-ul.

Intersant este faptul că, spre deosebire de fotbalul de azi, în care, mai ales în faza defensivă, au apărut tot mai mulți giganți, ca în NBA, niciunul dintre cei doi Baresi nu a fost de o înălțime impresionantă. Însă erau foarte buni la a-și găsi pe teren un plasament cât mai potrivit, în funcție de desfășurarea fazelor și aveau un simț al anticipației absolut uimitor. Când vorbește acum despre meciurile directe Franco râde și își amintește că era o mare ambiție pentru fiecare ca el să iasă învingător: “Mama, săraca, nu știa ce să mai facă. Voia ca amândoi să câștigăm, ceea ce, evident, nu era posibil. Iar când unul bătea, ea imediat sărea să îl îmbărbăteze pe celălalt. Dar niciodată nu am ajuns între noi la cuvinte grele”.

Giuseppe putea juca pe orice poziție, Franco a fost libero sau închizător

Și Giuseppe rememorează cu plăcere momentele petrecute ca rivali. “Înaintea derbyurilor creștea mult tensiunea în oraș și în rândul nostru, al jucătorilor. Știam că toți suporterii ne-ar ierta orice numai să îi batem pe Milan. Era singura perioadă când și acasă ne vorbeam foarte puțin. Fiecare are cu gândurile lui, cu trăirile lui și de aceea era mai multă tăcere.”

Giuseppe era fundașul ideal pentru orice antrenor. Era capabil să joace la fel de bine central sau pe benzi, un apărător polivalent, de aceea era și folosit în funcție de necesități. Franco a fost Lordul, acel libero elegant, care știe să iasă cu mingea la picior din apărare, sau să dea o pasă lungă, extrem de precisă. Mai putea juca, la nevoie și închizător, dar rolul săui ideal era de libero.

Primul derby fratricid a avut loc în 1978

Fiind mai mare cu doi ani tot timpul Giuseppe a fost cu un pas înainte. În 1978 câștiga primul trofeu, Cupa Italiei, după o finală cu Napoli. Avea însă deja un an la Inter. Opt luni mai târziu debuta și Franco la AC Milan. În scurt timp de la primele apariții, ambii aveau să își câștige pe ani buni locul de titulari.

Pe 12 noiembrie 1978 a fost primul derby fratricid în familia Baresi. A câștigat AC Milan, deci echipa lui Franco. Milan avea să iasă campioană la finalul acelui an, dar un singur sezon mai târziu un ochi avea să râdă în familia Baresi, fiind rândul lui Giuseppe să câștige lo scudetto, iar altul să plângă amarnic, pentru că Milan fusese implicată în scandalul meciurilor aranjate, celebrul Totonero și retrogradată în liga a doua. Ambii frați Baresi au fost chemați la națională pentru Euro 1980. unde însă a jucat doar fundașul lui Inter.

Franco a debutat la națională la meciul cu România de la Florența

Franco avea să îmbrace pentru prima dată tricoul squadrei azzurra pe 14 decembrie 1982, într-un meci de neuitat pentru fotbalul românesc. Naționala României juca la Florența în preliminariile Euro 1984 pe terenul campioanei mondiale, Italia câștigând titlul în 1982. Deși în zece aproape o repriză, după eliminarea lui Aurel Țicleanu, tricolorii au rezistat și au făcut 0-0, deschizând drumul spre o incredibila câștigare a grupei.

Derbyul Inter - AC Milan în familia Baresi. Franco, în dreapta, are 17 trofee. Giuseppe are doar 5
Derbyul Inter – AC Milan în familia Baresi. Franco, în dreapta, are 17 trofee

Dacă Giuseppe a mers cu naționala la CM 1986 și Franco a rămas acasă, pentru că Enzo Bearzot avea alte concepții, situația se va schimba radical după turneul final al Mondialului mexican. Cu noul selecționer, Azzeglio Vicini și apoi cu Arigo Sacchi Franco a devenit un adevărat lider al sqaudrei azzurra și a ajuns căpitanul echipei naționale începând cu anul 1991. La mondialul din Brazilia avea însă să trăiască drama ratării, alături de Roberto Baggio a loviturilor de departajare din finala cu Brazilia, sud-americanii cucerind trofeul.

Franco l-a depășit clar pe Giuseppe la trofee

Franco face parte din acea generație extrardinară a Milanului construit de Silvio Berlusconi, cîștigând foarte multe trofee europene și naționale, în timp ce Giuseppe își va încheia cariera cu doi ani în Serie B, la Modena, dar în prima divizie a jucat numai la Inter. Franco s-a retras de la Milan în 1997, după 20 de ani în roso-nero. Bilanțul său este impresionant și nu degeaba a fost ales în cei 100 de jucători ai secolului 20. Are 17 trofee, dintre care cinci tiluri și trei Cupe ale Campionilor Europeni. Total meciuri jucate în cei 20 de ani la Milan: 719, 33 goluri marcate. Giuseppe are 415 meciuri la Inter și 10 goluri în perioada 1976-1992. Are doar cinci trofee, dintre care două titluri și o Cupa UEFA.