O săptămână după Sfânta zi a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, Duminica Paștilor, vine Duminica Luminată, cunoscută și drept Duminica Tomii/Tomei. Zi în care Hristos cel înviat din morți l-a convins de minunea dumnezeiască pe unul dintre apostolii săi, Toma, zis Necredinciosul.
Prăznuită în finalul Săptămânii Luminate, Duminica Tomei/Tomii este asociată cu tradiții legate de pomenirea celor plecați la cele veşnice, de aceea numindu-se și Paștii Mici.
În Duminica Luminată credincioșii vin în număr mare la cimitir să aprindă lumânări și să se roage la crucile celor dragi plecați la Dumnezeu. Se bocesc morții, se întind mese rituale în cimitir sau lângă biserică, se împart pomeni, se închină un pahar în memoria celor dispăruți, din care se varsă un strop în pământul care le odihnește trupurile.
Duminica Luminată este singura Duminică din calendarul creștin ortodox închinată unui Sfânt Apostol al Mântuitorului Iisus Hristos. Nu au o Duminică dedicată lor nici Sfântul Apostol Petru – „corifeul Apostolilor”, nici Sfântul Apostol Ioan – „ucenicul iubirii”, nici Sfântul Apostol Pavel – „Apostolul neamurilor”.
Aflăm în „Evanghelia după Ioan” (20, 19-31, conform doxolgia.ro), ultima evanghelie din canonul Noului Testament, cum l-a făcut Mântuitorul Iisus Hristos cel înviat din morți „să nu mai fie necredincios, ci să fie credincios” pe Sfântul Apostol Toma, care nu credea în minunea învierii.
„În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară și ușile fiind încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă! Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa”
„Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și, spunând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, ținute vor fi”
„Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit lisus. Deci i-au spus lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”
„Și, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma era împreună cu ei. Și a venit lisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: Pace vouă!”
„Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu mâna ta și o pune în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! lisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!”
Obiceiurile creștine au o tradiție milenară și printre credincioșii din România, indiferent de religie, păstrate mai ales, evident, în zona rurală, la sate, „talpa” țării.
Astfel, în vestul României cu deosebire, se menține obiceiul ca în Duminica Luminată să se coloreze iarăși ouă, dar în niciun caz în roșu sau galben, ci în culori reci, sobre, ouă vopsite cu albastru și verde închis.
Împreună cu alte bucate specifice Sfintelor Paști, ouăle vopsite se dau de pomană întru pomenirea sufletelor răposaţilor dragi, despre care, „spune” credința că, la o săptămână după noi, cei îngăduiți încă în viață, prăznuiesc Sfintele Paști în lumea „de dincolo”, la fel ca aceia care, aici, pe Pământ, le cinstesc memoria în Duminica Luminată.
În Banat, de exemplu, se păstrează obiceiul să se dea drumul pe „ape curate” a unor coșuri din nuiele, împletite de copii, în care se pune cel puțin un ou colorat și o bucată de pască sau cozonac în care se înfige o lumânare aprinsă. Coșurile, în majoritatea cazurilor umplute cu mai multe bucate specifice Paștilor, sunt duse de ape, conform tradiției, către sufletele celor răposați.
De Duminica Tomii, la sate, dar din ce în ce mai puțini din păcate, tinerii se îmbracă în costume populare și defilează prin centru călare pe cai împodobiți de sărbătoare, cu ciucuri multicolori și cocarde tricolore.
În Duminica Tomii, canoanele religioase interzic cu desăvârșire să se facă orice fel de treburi în casă sau la câmp, deci nu se spală, nu se coase și nu se face curat. De asemenea, nu este deloc bine să te cerți, să spui vorbe de ocară sau, Doamne ferește, să vorbești cumva de rău pe cei plecați dintre noi.