Fotbal intern

Dumitru Costin, președinte Blocul Național Sindical, dezamăgit de discuțiile cu cluburile: „Unii au un comportament șmecheresc şi vor să-i ‘frigă’ pe alţii”

22.03.2020 | 11:23
Dumitru Costin presedinte Blocul National Sindical dezamagit de discutiile cu cluburile Unii au un comportament smecheresc si vor sai friga pe altii
ADVERTISEMENT

Dumitru Costin, președinte Blocul Național Sindical, a vorbit despre dezamăgirea pe care a trăit-o în discuțiile cu cluburile pentru redresarea situației sportivilor. Acesta a precizat că unele cluburi au pretența ca statul să plătească 75% din salarii de 15.000 de euro, lucru inacceptabil în acest moment.

Dumitru Costin, dezamăgit de discuțiile cu cluburile

Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, a mărturisit că mai multe discuții cu cluburile nu s-au derulat normal, iar unii patroni au pretenții exagerate în privința ajutorului pe care îl cer din partea statului.

ADVERTISEMENT

„Eu zic că am primit toată deschiderea din partea executivului, pentru că au acceptat propunerile. Se vor introduce niște plafoane, de acum s-a introdus o plafonare a șomajului tehnic de 75%…în mână ar fi cam 3.000 de lei.

Aceste decizii ajută liga a trei, în liga a doua 80% se pot rezolve, sunt unele vârfuri care vor avea nevoie de discuții separate. Am vorbit cu domnul Argăseală și am rugat pe toată lumea să acționăm în același fel, nu să facă fiecare ce dorește după bunul plac.

ADVERTISEMENT

Toată perioada ar trebui considerată ca una de concedii pentru cluburi. Unii pun sub semnul întrebării dacă trebuie să se termine campionatul, ceea ce este posibil dacă această stare se prelungește. Eu cred că pauza de vară va fi foarte comprimată”.

„Unii au un comportament șmecheresc şi vor să-i ‘frigă’ pe alţii”

Dumitru Costin a continuat și a precizat că unii conducători au așteptări nerealiste: „Ordonanța nu este interpretabilă, dacă unii conducători de cluburi visează să ia 75% din 15.000 de euro, este strict problema lor.

ADVERTISEMENT

S-au învățat să stea cu mâna întinsă și să aștepte să primească ceva.

Asta este realitatea, trebuie să recunoaștem, dacă supraviețuiești de la o lună la alta, nu putem vorbi de o structură managerială bun.

Pașii făcuți de Guvern sunt pentru ca angajatorii să ajungă la acești bani, pentru a plăti drepturile la financiare pentru următoarea lună, dar normal mi se părea să aibă resurse pentru a le plăti deja”.

ADVERTISEMENT

„Unii au un comportament șmecheresc și se gândesc că atunci când trecem printr-un moment greu să-i „frigă” pe ceilalți. 

Cluburile care sunt definite ca societate comercială, pot avea acces la niște fonduri pentru a-și asigura starea de instabilitate, față de alte cluburi care vor vrea să vândă jucători doar pentru a face cash.

În handbal s-a ajuns la negocieri între cluburi și sindicatele handbaliste. Dinamo ar putea să acopere o parte a contractelor pe care le au.

Românii nu înțeleg situația în care se află, cel mai mare risc pe care România îl are este comportamentul de dispreț pe care îl au față de lege.

Când ieșim din țară respectăm legile, când ne întoarcem trăim ca și cum ni se permite orice. Atunci când operezi cu cifre mari e greu pentru forțele de ordine să gestionezi situația”, a mai spus Dumitru Costin.

ADVERTISEMENT