Dumitru Dragomir a reacționat extrem de dur după ce a aflat ce i-a făcut Guvernul Bolojan, prin ultimele măsuri fiscale, lui Mihai Neșu. Fostul fotbalist este obligat, prin fundația pe care o conduce, să plătească un impozit uriaș la stat.
Un proiect de lege adoptat de Guvernul condus de Ilie Bolojan prevede că persoanele cu dizabilități (grad accentuat sau grav) pierd scutirea de la plata impozitului. Acest act normativ l-a lovit crunt și pe Mihai Neșu. Fundația condusă de fostul fotbalist, una dintre cele mai cunoscute centre de recuperare ale persoanelor cu dizabilități de la noi din țară, a fost afectată direct de ultimele reforme făcute de Executiv.
Însuși Mihai Neșu a recunoscut că, în urma reformei Guvernului Bolojan, fundația sa a pierdut scutirea de la plata impozitului pe locuințe. Astfel, instituția e obligată să plătească nu mai puțin de 36.000 euro anual.
Acest subiect extrem de delicat a fost abordat și în emisiunea PROFEȚIILE LUI MITICĂ. Dumitru Dragomir a tunat împotriva decidenților de la Palatul Victoria. Mitică este de părere că legea lui Bolojan reprezintă un păcat.
„Nu că e o rușine ceea ce i-au făcut lui Neșu. E un păcat pe care îl faci, pentru că nu te iartă sărăcimea nici în mormânt. Gândește-te câți sunt ca el. În momentul în care ai salariați și trebuie să le dai salarii, și nu ai de unde”, a spus Mitică.
„Eu am făcut asta? (n.r. e o rușine pentru Bolojan) dar ce, eu am făcut? Păi da, sigur, (n.r. pentru Bolojan este o rușine ceea ce i-au făcut lui Neșu)”, a adăugat Dragomir, la emisiunea de la FANATIK.
În ciuda acestei lovituri primite de la factorii de decizie aflați la putere, fostul fotbalist speră ca primul-ministru Ilie Bolojan să corecteze această situație. „Avem o relație bună cu domnul Bolojan, vreau să cred că această decizie i-a scăpat. Au fost tăiate toate scutirile și facilitățile de care beneficiau persoanele cu dizabilități. Va fi mult mai greu să îi ajutăm, mai ales că persoanele cu dizabilități au rămas fără aceste scutiri de impozite.
Ne-am asumat responsabilitatea să avem grijă de copiii cu dizabilități și ne-am dorit un loc frumos, unde să se bucure de acest proiect, cu ajutorul oamenilor. Credem că această situație este temporară și, așa cum îl cunosc pe domnul Bolojan, el are dorința de a face lucruri bune în țara asta. A făcut lucruri minunate la Oradea”, a declarat Neșu, citat de Adevărul.