ADVERTISEMENT
Fotbal international

Dumitru Dragomir dă de pământ cu „tricolorii” după înfrângerea cu Suedia: „Cel mai prost meci al naționalei din ultimii 45 de ani. Zero tăiat”

Autor: Francisc Oprea | 16.11.2019 | 00:47
Dumitru Dragomir dă de pământ cu „tricolorii” după înfrângerea cu Suedia: „Cel mai prost meci al naționalei din ultimii 45 de ani. Zero tăiat”
România a pierdut cu 0-2 meciul cu Suedia. Sursă Foto: Sportpictures

Dumitru Dragomir a avut o reacție dură după înfrângerea suferită de prima reprezentativă în meciul cu Suedia. Fostul șef al Ligii Profesioniste admite că a fost cel mai slab joc făcut de România în ultimii 45 de ani, însă Cosmin Contra nu este principalul vinovat, ci jucătorii.

ADVERTISEMENT

  • (P) Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 6,80 este cota pentru “X” la meciul Spania – România. Vezi aici toate cotele!


Dumitru Dragomir dă de pământ cu „tricolorii” după ratarea calificării

Dumitru Dragomir a fost critic cu jucătorii României după ratarea calificării la Campionatul European din vara anului viitor. Fostul șef de la LPF declară că prestația din jocul cu Suedia a fost cea mai slabă din ultimele decenii, iar pentru a putea ridica pretenții, echipa națională are nevoie de șapte fotbaliști de valoare.

ADVERTISEMENT

Cred că cel mai prost meci al echipei naţionale din ultimii 45 de ani. Nu este vorba despre selecţioner, avem nevoie de vreo 7 fotbalişti de valoare. Ăştia au altă viteză faţă de noi, n-aţi văzut? În afară de Mitriţă şi un pic Hagi, când a intrat, restul zero tăiat”, a declarat Dumitru Dragomir la Arena Națională.

Răspunsul lui Cosmin Contra

Selecționerul i-a răspuns lui Dumitru Dragomir la conferința de presă susținută după meciul cu Suedia: „Nu știu dacă a fost cel mai prost, n-am văzut toate meciurile echipei naționale din ultimii 45 de ani”.

ADVERTISEMENT

După ce calificarea directă a fost ratată, România poate, totuși, ajunge la Campionatul European. După victoria obținută de Cehia în meciul cu Kosovo, „tricolorii” aproape și-au asigurat prezența în barajul din Liga Națiunilor. În luna martie a anului 2020, prima reprezentativă ar putea întâlni Scoția sau Islanda în semifinalele mini-turneului de calificare la EURO.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!