Sport

Dumitru Dragomir, atac neaşteptat la Rareș Ilie, înainte de transferul în Ligue 1: ”Stă rău la caracter”

Invitat să comenteze vehiculata mutare a lui Rareș Ilie la Nice, Dumitru Dragomir a scos în evidență talentul jucătorului de la Rapid, dar spune că există un lucru care-l pune pe gânduri: caracterul acestuia.
14.07.2022 | 12:10
Dumitru Dragomir atac neasteptat la Rares Ilie inainte de transferul in Ligue 1 Sta rau la caracter
Mitică Dragomir spune despre Rareș Ilie că este foarte talentat, dar stă rău la capitolul caracter. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Victor Angelescu, patronul Rapidului, a dezvăluit recent, în exclusivitate pentru FANATIK, că „giuleștenii” au primit mai multe oferte importante pentru Rareș Ilie (19 ani). Acum presa franceză scrie despre faptul că transferul este ”pe drumul cel bun”.

”Văd că un telefon nu i-a dat vreodată. Stă rău la caracter”, a spus Dragomir

Să fie momentul potrivit pentru o mutare? Dumitru Dragomir spune că talentul tânărului jucător este indubitabil. Dar că există și un aspect care-l pune pe gânduri.

ADVERTISEMENT

”Singurul lucru pe care putem să îl spunem e că avem mai multe cluburi interesate de el. În funcție de negocieri vom vedea dacă vom ajunge la o sumă care să ne convină. Dacă nu, va rămâne la Rapid.

Suntem în discuții cu niște cluburi destul de mari din afară. Sunt cluburi din primele 4-5 campionate din Europa”, spunea Angelescu despre situația lui Rareș Ilie.

ADVERTISEMENT

Acum, Santi Aouna, jurnalist la Footmercato, vine cu detalii despre posibila sa mutare la Nice. Și a scris pe contul său de twitter: ”Cazul lui Rareș Ilie este pe drumul cel bun”.

Invitat să analizeze cât de oportun este acest transfer la o vârstă fragedă,  Dumitru Dragomir a declarat la ”Ora Exactă în  Sport”, pe Pro Arena, că există un aspect care-l pune pe gânduri.

ADVERTISEMENT

”Este un jucător extrem de talentat, dar stă rău la caracter. Cel care l-a forțat și l-a ajutat să ajungă acolo este Iosif. Am văzut că el a vorbit despre toată lumea frumos, mai puțin despre Iosif. Asta, un aspect.

Al doilea este că nu a spus nimic despre echipa Juniorul și despre cei care l-au făcut fotbalist. Pentru că nu Rapidul l-a făcut fotbalist.

ADVERTISEMENT

„Vor lua bani mulţi pe el“

La Rapid s-a dus datorită fiului meu, la echipa națională s-a dus datorită mie, dar cel care l-a făcut fotbalist este Iosif. Și văd că un telefon nu i-a dat vreodată, să-i spună ceva. Ei, acest lucru mă pune pe gânduri.

Din punctul de vedere al talentului, este foarte talentat. Îl știu de mic, a jucat cu nepotul meu la Juniorul, și am spus că vor lua bani mulți pe el”, a comentat Dragomir.

ADVERTISEMENT