Dumitru Dragomir, detalii din vestiarul României. “N-au fost încălțați cum trebuia, am informații din interior!”

Iuliana Spirache   
în Fortuna
13/10/2019, 13:00
Dumitru Dragomir, detalii din vestiarul României. “N-au fost încălțați cum trebuia, am informații din interior!” GALERIE FOTO
Răzvan Marin, Alexandru Cicâldău și Vlad Chiricheș la antrenamentul susținut înaintea meciului cu Insulele Feroe. Dumitru Dragomir, detalii din vestiarul României. Sursă foto: frf.ro

Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a oferit detalii din vestiarul echipei naționale a României, iar acesta susține că jucătorii lui Cosmin Contra nu au făcut o primă repriză bună cu Insulele Feroe deoarece nu au fost încălțați cum trebuia, iar apa de pe teren le-a produs mari probleme.

Dumitru Dragomir, detalii din vestiarul României

“Domnilor, pe ai noștri toată lumea îi critică. Sunt puțini care se pricep la fotbal. Acești insulari, cu o oră înainte, au pus 10 centimetri de apă pe teren, ai noștri au crezut că se duce apa repede, nu au fost încălțați cum trebuia, de aia nu a ieșit nimic în prima repriză. La pauză au schimbat ghetele unii dintre ei, de asta a fost altă abordarea, Cosmin Contra a fost foarte inspirat, bravo lui.

Am luat de la ei informația asta. Nu ai de unde să știi (n.r. cum se prezintă terenul). Una e să faci pregătire pe el și încălzirea, ca apoi, cu câteva minute înainte, adversarii să facă numai apă. Când intri, nu îți dai seama. Până nu faci alunecări, astea, nu știi. Bravo lui Contra, au schimbat tot la pauză”, a spus Dumitru Dragomir, conform digisport.ro.

Jucătorii celor două echipe înaintea meciului Insulele Feroe – România 0-3

Oficialii FRF, surprinși de decizia feroezilor de a uda gazonul artificial

Chiar înaintea meciului dintre Insulele Feroe și România, scor 0-3, oficialii feroezi au decis ca suprafața de joc să fie udată abundent, lucru care i-a deranjat pe români. ”Oficialii gazdelor noastre, reprezentativa Insulelor Feroe, au luat o decizie cel puțin inedită. Astfel, deși meciul de azi se dispută pe suprafață artificială (gazon sintetic), aceasta va fi udată abundent înaintea startului partidei!

Procedurile UEFA s-au schimbat în ultima perioadă și lasă exclusiv gazdelor decizia udării terenului, indiferent de natura lui, la începutul jocului și la pauză (Anterior, acest aspect era subiectul înțelegerii dintre cele două echipe, iar în lipsa acesteia decizia aparținea delegatului UEFA, care decidea funcție de starea terenului și condițiile meteo)”, se arăta într-un comunicat postat de către cei de la FRF, pe site-ul oficial, înainte de meci.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles