Postarea rasistă a deputatului AUR Dan Tănasă a avut efectul bulgărelui de zăpadă, iar în spaţiul public au fost semnalate manifestări de violenţă ale unor cetăţeni români la adresa muncitorilor străini veniţi să lucreze în România.
Cazul din Bucureşti, unde un livrator din Bangladesh a fost lovit cu pumnul în faţă de tânăr de 20 de ani a fost urmată de un alt caz, cu urmări mai grave la Cluj-Napoca, unde un nepalez a fost bătut până a fost băgat în spital de un adolescent de 18 ani.
Ultimele acte de violenţă rasială din societatea românească au fost subiect de discuţie şi la „Profeţiile lui DON Mitică”, emisiune marca FANATIK. „Eu am peste 50 angajaţi de-ăştia (n.r. – aduşi din străinătate). La mine sunt de o seriozitate şi o hărnicie de n-am ce să le reproşez. Fiu-meu i-a adus acum doi ani, lucrează deja de doi ani la mine. Femeile sunt curate şi harnice şi bărbaţii la fel”, a povestit Dumitru Dragomir.
Întrebat de realizatorul Cristi Coste care ar fi cauza acestor acte de violenţă, fostul politician şi om de fotbal a răspuns: „Sunt frustraţii care nu reuşesc în viaţă. Ăştia fac valuri. Încearcă o dată de două ori, nu le-a reuşit şi fac de-astea”.
Dumitru Dragomir este convins că oricine e dispus să muncească reuşeşte în viaţă. „Nu există să nu reuşeşti. Ai un petic de pământ, dacă-l munceşti cum trebuie, trăieşti boiereşte. Iei două hectare de pământ, cu 20.000 de dolari. Iei banii de la bancă şi îi dai înapoi în 20-30 de ani. Pui numai ceaiuri. Sau iei 300 de găini şi în fiecare dimineaţă te duci cu ouă în piaţă. Ouă prospete, te duci cu 200 de ouă”, au fost două exemple date de Dumitru Dragomir.
În continuare, Dragomir a dat şi un exemplu de la piaţa unde îşi face cumpărăturile. „Eu iau castraveţi, roşii, ceapă, de la nişte doamne de la Piaţa Domenii. Am întrebat-o pe una cât are ferma de mare şi mi-a răspuns că nu au fermă, că are două solarii, unul de 500 şi altul de 700 metri pătraţi. Mi-a mai zis: ‘Mie îmi ajunge. Am 25 de găini, un porc, am legumele mele toate. Muncesc eu cu bărbatu-meu. Eu am 68 de ani, el are 80’. Am întrebat-o: ‘Şi sunteţi fericiţi?’, ‘Foarte fericiţi’, mi-a răspuns ea. ‘Păi de ce sunteţi fericiţi, că nu aveţi bogăţii’. ‘Pentru că suntem sănătoşi şi noi şi toată familia’, mi-a răspuns ea”, a mai povestit Dragomir, la „Profeţiile lui DON Mitică”.