Cel mai mare festival al verii de pe litoralul românesc, Beach, Please!, a stârnit şi cele mai vehemente reacţii legate de un eveniment artistic care a avut loc în ultima vreme în România. Scandalurile de pe scena de la Costineşti au avut un loc special rezervat în emisiunea “Profeţiile lui DON Mitică”.
Dumitru Dragomir şi Horia Ivanovici au avut un dialog foarte încins pe tema celor petrecute la festival, ambii fiind însă contrariaţi de lipsa de acţiune a autorităţilor. “Jandarmeria nu face nimic, Poliţia nu face nimic, statul nu face nimic. Organizatorii vin, se hlizesc.. De-alde Selly şi ăştia… Cică au făcut încasări de aproape opt milioane de euro”, a spus Horia Ivanovici.
Moderatorul emisiunii “Profeţiile lui DON Mitică” consideră că artiştii care au generat scandalurile nu ar fi trebuit chemaţi la festival, în timp ce Dumitru Dragomir a fost categoric: “Păi ce, ăia sunt artişti? Sunt niște derbedei care nu au ce să caute pe o scenă!”.
Ivanovici și Dragomir au remarcat și reacția pe care a avut-o Diana Șucu, soția patronului Rapidului, față de festivalul de la Costinești. Într-o luare vehementă de poziție, aceasta a scris pe Instagram: “Tinerii ăștia vor conduce România. În curând vor vota. Ce vedem la Beach, Please nu e libertate, e decădere totală. Sincer? Mi-e dor de ordine. Mi-e dor de Ceaușescu”.
Ulterior Diana Şucu a şters postarea, dar Dragomir a comentat: “Dom’le, știţi ce a vrut să spună? De disciplină”. “Era clar ce a vrut să spună, a vrut să spună despre ordine!”, a remarcat şi Ivanovici. “Ţie ţi se pare că a greşit?”, a mai întrebat acesta, la care fostul şef al LPF a răspuns categoric: “Nu! O felicit, bravo ei!”.
Pe de altă parte, Dumitru Dragomir spune că nu ar interzice fenul acesta de festivaluri, ci doar pe “presupuşii artişti”. „Când am văzut ce-i acolo, am crezut că nu-i adevărat. Am crezut că e trucaj. Am zis, Doamne, în ce ţară trăim? Nimeni nu opreşte aşa ceva? Sunt curios ce urmează”, a mai spus Dragomir.
Oracolul de la Bălceşti a închis subiectul cu concluzie de luare aminte: “Nu există copil stricat, există părinţi neglijenţi! Şi cu asta am spus tot”.