Sport

Dumitru Dragomir surprinde: „Ianis Hagi e bun, dar nu foarte bun!”. Cum va arata naționala cu Gică Hagi

Dumitru Dragomir a spus fără reținere cum crede că trebuie să arate echipa națională a României în mandatul lui Gică Hagi. Cum a caracterizat jucătorii români, în frunte cu Ianis Hagi.
15.04.2026 | 09:00
Dumitru Dragomir surprinde Ianis Hagi e bun dar nu foarte bun Cum va arata nationala cu Gica Hagi
Dumitru Dragomir (79 de ani) știe cum trebuie să arate naționala României cu Gică Hagi selecționer. Ce a spus despre Ianis Hagi. Sursa Foto: Colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Mandatul lui Mircea Lucescu (80 de ani) la echipa națională s-a încheiat, iar acum „tricolorii” vor intra într-o nouă eră. Dumitru Dragomir (79 de ani) a spus cum trebuie să arate prima reprezentativă sub comanda lui Gică Hagi (61 de ani). Fostul șef LPF nu a avut milă de unii dintre actualii „tricolori”. Ce a spus despre Ianis Hagi, dar și despre tânărul Andrei Coubiș, de la U Cluj.

Dumitru Dragomir a spus cum trebuie să arate naționala lui Gică Hagi. Cum l-a caracterizat pe Ianis Hagi și pe cine ar convoca de urgență

FANATIK a aflat că Gheorghe Hagi va avea acelaşi salariu la echipa naţională ca Mircea Lucescu: 27.000 de euro lunar (324.000 de euro pe an). Dumitru Dragomir a spus ce schimbări trebuie să facă neapărat „Regele” pentru ca rezultatele să vină cât mai repede la prima reprezentativă. Fostul șef LPF nu este convins că Ianis Hagi poate face, cu adevărat, diferența, spunând și că ar aduce niște tineri din SuperLiga precum Lorenzo Biliboc (CFR Cluj) și Andrei Coubiș (U Cluj).

ADVERTISEMENT

„Când aud eu că îi dă răbdare lui Hagi 10 ani… după un an de zile fierbe tot poporul. Mie îmi pare rău de Hagi… Cu toate că sunt 4-5 tineri, cu altă educație sportivă, că vin de afară. Nu are echipă deloc. Portarul e bun, Ionuț Radu. Rațiu e jucător bun, eu aș ține toată apărarea. Rațiu cu Drăgușin, Coubiș și cu Bancu de la Craiova. Apărare avem.

Nu avem niciun mijlocaș de valoare. Marius Marin are valoare, dar nu mare. La mijloc nu e nimic. N-au nicio valoare. Să ai unul care driblează… Cum erau bosniacii. Unul pe stânga, unul pe dreapta, te amețeau. Ianis Hagi e fotbalist bun, dar nu foarte bun. Nu face diferența. Man nu e rău. Drăguș nu e rău, dar stai să îl vedem după accidentate. În atac nu sunt răi, la mijloc sunt praf. Cicâldău e fotbalist bun, de campionatul României. Numai apărarea o putem cârpi. Eu acum l-aș aduce pe Biliboc la națională, și pe el și pe Coubiș, imediat!”, a spus inițial Dumitru Dragomir.

ADVERTISEMENT

Dumitru Dragomir, fermecat de Andrei Coubiș de la U Cluj. „Dumnezeu i-a dat asta!”

Ulterior, Mitică și-a concentrat discursul pe Andrei Coubiș, tânărul și talentatul fundaș central care a explicat la începutul acestui an de ce a preferat-o pe U Cluj în dauna lui Dinamo. „Oracolul din Bălcești” l-a lăudat pe jucător pentru calitățile pe care le posedă.

ADVERTISEMENT

„Când bagi un mijlocaș, trebuie să sară imediat… cum e fundașul lui U Cluj, Coubiș. Cum l-a băgat, a luat-o de aici și a dat la poartă. S-a văzut imediat moralul de competiție puternică. Are calități, capacitate de efort dată de Dumnezeu. Restul se mai învață, dar calitățile ți le dă Dumnezeu. Are și minte, că fără minte nu poți să ajungi mare fotbalist. Minte de fotbalist, nu de mare academician”, a mai spus Dumitru Dragomir.

ADVERTISEMENT

Dumitru Dragomir a dat verdictul în cazul Rapidului după 1-2 cu U Cluj. „Duce lipsă de asta!”

Dumitru Dragomir s-a pronunțat și în cazul Rapidului, care a pierdut cu 1-2 în fața lui U Cluj în etapa a 3-a din play-off. El este de părere că antrenorul Costel Gâlcă a făcut mai multe deja decât îi permite valoarea lotului pe care îl are la dispoziție.

„Rapidului îi lipsesc fotbaliștii de valoare. S-a întrecut pe el Gâlcă cu rezultatele astea. Și Șumudică e antrenor bun, nu ducem lipsă de antrenori buni. (n.r. – îl dă afară pe Gâlcă dacă nu ia titlul?) La Rapid, FCSB, Dinamo, Craiova… nu are nimeni răbdare!”, a mai spus Dragomir la „Profețiile lui Mitică”.

ADVERTISEMENT

Cum va arata naționala cu Gică Hagi. Dumitru Dragomir surprinde