News

Dunărea, gura de oxigen pentru economia Ucrainei. Record de cereale exportate sâmbătă prin porturile fluviale

11 nave au ajuns doar în ziua de sâmbătă în porturile Ismail, Reni şi Ust-Dunaisk de la Dunăre şi au încărcat o cantitate totală de 45.000 de tone de cereale
28.08.2022 | 17:11
Dunarea gura de oxigen pentru economia Ucrainei Record de cereale exportate sambata prin porturile fluviale
Exporturile de cereale ale Ucrainei. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Ministerul ucrainean al Infrastructurii a precizat că în acest moment pe Dunăre sunt transportate mai multe cereale decât în oricare alt moment de la începutul războiului.

Dunărea, gura de oxigen pentru economia Ucrainei

Autoritățile de la Kiev au anunțat că în acest moment exportul de cereale pe Dunăre a ajuns la cel mai înalt nivel de la începutul războiului, precizând că doar sâmbătă 11 nave au ajuns în porturile Ismail, Reni şi Ust-Dunaisk de la Dunăre şi au încărcat o cantitate totală de 45.000 de tone de cereale

ADVERTISEMENT

Potrivit Ministerului ucrainean al Infrastructurii din luna martie și până în prezent prin porturile ucrainene de la Dunăre au fost exportate circa patru milioane de tone de cereale.

Anul trecut, Ucraina a exportat în medie patru milioane de tone de cereale lunar, iar în lunile de vară și toamnă această cantitate a ajuns și la șase milioane de tone.

ADVERTISEMENT

Odată cu începerea războiului, principalele porturi de la Marea Neagră ale Ucrainei au fost blocate de către marina rusă, care a minat apele din apropierea coastei și nu a permis circulația navelor din și spre porturile ucrainene.

Medierea Turciei pentru exporturile ucrainene

Turcia, stat care a încercat și la începutul conflictului să medieze o înțelegere între Moscova și Kiev, a reușit la finalul lunii trecute să medieze un acord sub egida ONU pentru a permite exporturile din Ucraina prin trei porturi de la Marea Neagră, reducând presiunea asupra pieţelor alimentare globale.

ADVERTISEMENT

Centrul de Coordonare de la Istanbul creat în urma acestui acord a anunțat zilele acestea că până acum un total de 103 nave au intrat sau au plecat din Ucraina exportând în total peste un milion de tone de cereale dar și de alte resurse alimentare pe ruta din Marea Neagră.

Autoritățile ucrainene au precizat că unele transporturi de cereale au fost deviate prin trasee mai dificile care au implicat tranzitul unor nave de transport pe Dunăre spre România sau pe calea ferată.

ADVERTISEMENT

De altfel, prin Portul Constanța au fost exportate circa 1,5 milioane de tone de cereale din Ucraina, o cantitate de cinci ori mai mare față de anii anteriori, dar totuși extrem de mică față de exporturile totale ale țării vecine. De altfel Kievul a cerut României la începutul acestei veri extinderea capacităților din Portul Constanța, în contextul în care terminalele din port nu pot încărca mai mult de două nave pe săptămână.

La Constanța, grâul ajunge cu trenul, cu camionul sau cu barja din Reni și Izmail, porturile ucrainene de la Dunăre. Sâmbătă, autoritățile de transport feroviar ucrainene au anunțat extinderea a două noi linii feroviare în nordul României ce pot permite realizarea de noi legături feroviare.

ADVERTISEMENT